Așadar, Victor Ponta l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis și a spus că acesta „n-a mediat” și „nu s-a băgat”.

Victor Ponta a lansat un mesaj dur la adresa lui Klaus Iohannis

„Președintele n-a mediat, nu s-a băgat, și e profesor (…) Eu vă garantez că viitorul Guvern se va ține de cuvânt, ori domnul Iohannis s-a spălat pe mâini, a plecat la Sibiu, unde i-au cântat niște copii ”o ce lume minunată”, dintr-o altă lume, dintr-un alt film decât al celor care protestau la București și i-a și încurcat cu asta. Ieri se făcea rotativa, astăzi nu se mai face. Dumnezeu mai știe ce mai face”, a declarat Victor Ponta la Digi24.

Ponta a dezbătut amânarea rotativei guvernamentale

De asemenea, fostul premier al României a fost întrebat dacă amânarea rotativei este o idee bună.

„Cred că e o idee foarte proastă și vă spun și de ce. oamenii vor să știe cu cine discută, cu domnul Ciucă dacă discută azi, discută degeaba, domnul Ciucă pleacă, oricum pleacă, într-o săptămână, două, trei.

Ei vor să zică, am văzut de altfel declarația celor de la SANITAS, mai pragmatici au zis: Să vină noul Guvern și ne așezăm la masă cu noul guvern! Dar cumva, domnul Iohannis mai trebuia să facă ceva, să zică: domnule noul Guvern vă garantez că stă până la alegerile din noiembrie 2024, deci ce vorbiți cu ei acum se va întâmpla în 2024. E un tip de garanție pe care orice om vrea să îl aibă. Domnule vreau să știu și eu cu cine discut ce am de făcut”, a răspuns Victor Ponta.

Victor Ponta a susținut că frustrarea profesorilor este legitimă

Mai apoi, acesta a susținut că frustrarea profesorilor este legitimă, în opinia lui.

„Evident că profesorii și multe alte categorii sociale nici nu pot să trăiască în urma scumpirilor și doi apare și frustrarea în care vezi că totuși că în zona publică, politică sunt salarii de peste 100 de milioane și ție ți se spune că de la 2.400 nu poți să crești la 2.700, e mare frustrarea, sincer. Îi zici: bine domnule, mă duc să mă angajez la cabinetul parlamentar sau la prefect sau la la nu știu ce agenție de stat. Cu o singură condiție, să mă pună PSD, PNL sau UDMR, nu mă pricep la nimic, nu trebuie, trebuie să am o pilă la partid să mă pună.

Păi și eu mă duc să stau cu 35 de copii, șase ore dimineața, să mă bată acolo, să mă filmeze, e legitimă frustrarea! Sper să iasă din problema grevei și să găsească o soluție. Cred că singurul care care poate să oprească greva este Ciolacu pentru că doar în el mai au încredere sindicaliștii, dar eu cred că după ce se rezolvă cumva și se întorc profesorii cât de cât cu un pic mai mulți bani problemele școlii românești rămân la fel de grave”, a conchis Victor Ponta.