Liderul PRO România, Victor Ponta, a lansat un atac pe pagina sa de Facebook la adresa actualului guvern PSD dar și asupra liderilor PSD și USR-PLUS care au condus România din 2016.
Victor Ponta amintește în postarea sa că în 2014 a fost semnat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu Romania, document care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investișii in viitoarea perioadă.
„In 6 August 2014 Guvernul Romaniei a primit aprobarea finala a Comisiei Europene pentru Acordul de Parteneriat privind modul de alocare si folosire a fondurilor europene structurale si de investitii in perioada 2014-2020 / pe 10 August 2015 am semnat alaturi de Corina Cretu si Marius Nica ( Ministrul Fondurilor Europene) Programul Operational Infrastructura Mare / in Noiembrie 2015 “a fost nevoie sa moara oameni” ca sa vina Ciolos, Ghinea &Co – dupa care din Ianuarie 2017 au venit Guvernele “Dragnea”!
Fara fondurile alocate agriculturii ( aprox 18 miliarde euro) pentru dezvoltarea Romaniei ( Infrastructura, dezvoltare regionala si a capacitatii administrative, umane samd ) am primit peste 22 miliarde de euro – bani pe care NU trebuia sa ii imprumutam, sa ii dam inapoi cu dobanda !!! Doar sa ii investim in Romania!”
Fostul Premier punctează faptul că până în prezent România nu a reușit să folosească decât un sfert din banii primiți și aceștia au ajuns în buzunarele Teldrum și firmelor de consultanță ale liderilor USR-PLUS.
„Suntem in 6 August 2019 ( dupa 5 ani) si am folosit mai putin de un sfert din acesti bani (aici incluzand si prefinantarile – adica bani dati in avans de CE pentru promisiunile noastre) !!! 20% ajunsi din acesti bani alocati Romaniei au ajuns in tara ( cei mai multi la Teldrum sau la firmele de consultanta ale actualilor lideri USR si PLUS) – si 80% bani nefolositi!
Este o pierdere ireparabila pentru tara noastra – o sansa la dezvoltare irosita din cauza coruptiei si prostiei liderilor PSD si USR Plus care au condus Romania din 2016 / Romania NU mai are Comisar European pentru Dezvoltare Regionala / si nu are pe nimeni sa negocieze mai multi bani in 2021-2028 ( cand Marea Britatnie nu va mai cotiza la Bugetul UE si toata lumea intreaba de ce sa aloce bani Romaniei daca oricum nu este in stare sa ii cheltuie)!”
Victor Ponta încheie postarea întrebându-se dacă între 2019-2020 se va putea repeta succesul din anul 2015, atunci când România a atins o rată de absorție a fondurilor europene de 90%.
„In 2012 toate programele operationale de finantare a Romaniei erau suspendate ( din cauza lipsei de interes din 2007-2008 si din cauza incompetentei Guvernului PDL din 2010-2011 ) iar rata de absorbtie era 7% / printr-o munca uriasa de peste un an in 2013 am deblocat toate aceste programe – in 2015 am ajuns la peste 90% absorbtie! Credeti ca se mai poate repeta acea poveste de succes si in 2019-2020??”