Victor Ponta: Avem o posibilitate de creştere de circa 3-4 % a fondului de salarii

Majorarea fondului de salarii din sistemul public este posibilă cu până la 4% în 2014, dar nu s-a decis încă modul în care vor fi distribuiţi banii suplimentari, a afirmat joi, la Giurgiu, premierul Victor Ponta.

‘Avem o posibilitate de creştere de circa 3-4 % a fondului de salarii. Ori asta trebuie să decidem până la sfârşitul lunii, dacă mai mărim salariile cele mai mici din administraţia publică sau dacă încercăm să acoperim impactul negativ al reducerii CAS-ului’, a declarat Ponta.

El a precizat că subiectul este încă în dezbatere, însă o decizie va fi luată până la sfârşitul lunii octombrie, pentru a nu se întârzia calendarul adoptării bugetului de stat pentru anul 2014.

‘E o chestiune pe care o dezbatem în această perioadă în cadrul Ministerului de Finanţe şi cu ceilalţi miniştri, după care o discutăm la sfârşitul lunii cu delegaţia Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, iar în prima şedinţă din noiembrie adoptăm în Guvern proiectul de buget şi-l trimitem la Parlament. Parlamentul va avea cel puţin o lună, luna noiembrie, în care dezbate bugetul, îl aprobăm, în aşa fel încât în decembrie şi instituţiile publice să ştie practic pe ce se bazează în 2014’, a explicat premierul.

Prioritară pentru Guvern este şi legea referitoare la salarizarea personalului bugetar, aflată de asemenea în lucru.

‘Lucrăm la ea şi vedem foarte clar, salariile mari nu vor creşte anul viitor, încercăm să le creştem pe cele mici. (…) În ceea ce priveşte bugetarii şi celelalte contribuţii, la un moment dat sigur că nu o să avem bani de toate, trebuie să alegem care e soluţia cea mai bună şi asta calculăm, cu cifre, până la sfârşitul lunii’, a spus Victor Ponta.

Şeful Guvernului a dat asigurări, totodată, că există resurse bugetare pentru indexarea pensiilor cu un procentaj care va depăşi rata inflaţiei pe anul în curs.

‘Vom reuşi anul viitor să indexăm şi pensiile. (…) Nu s-a tăiat nicio pensie, dimpotrivă, o să crească pensiile, s-au indexat anul acesta cu rata inflaţiei şi anul viitor vor fi indexate cu mai mult decât rata inflaţiei, pentru că inflaţia la sfârşitul anului va fi foarte mică. (…) Noi aveam calculat iniţial 3-3,5% şi rata inflaţiei undeva spre 2%’, a afirmat premierul.

SURSA: Agerpres