Victor Ponta, fostul prim-ministru, a vorbit duminică la televizor despre incidentul recent al Raisei, fetița care a fost ucisă pe trecerea de pietoni de către o mașină de poliție. „Cumpărăm rachete în loc să învăţăm cum să fie condusă o maşină”, a spus acesta.
Victor Ponta, fostul prim-ministru, a vorbit duminică, 16 ianuarie, despre problemele actuale cu care societatea românească se confruntă. Acesta a trecut în revistă criza energiei electrice, evoluția epidemiei și accidentul nefericit al Raisei, fata de doar 11 ani ucisă pe trecerea de pietoni.
„România nu mai are un viitor din punct de vedere economic”
Victor Ponta susține că actuala criză energetică a fost cauzată de neînţelegerile la nivel înalt, ce au determinat apariția scumpirilor actuale.
„În această criză politică am fost conduşi de nişte oameni atât de proşti încât nu s-au pregătit de această criză. Cei cu pensii mici nu mai pot supravieţui, cei cu salarii mari si medii se descurcă. România nu mai are un viitor din punct de vedere economic”, a afirmat acesta.
Întrebat de jurnaliști ce ar trebui să facă oamenii în această situație, fostul premier a spus ferm că „nimeni nu se ocupă” de problemele economice actuale deoarece „fiecare încearcă să nu se îmbolnavească.”
„Îi ajută domnul Iohannis, de la schi. N-au zis că nu vom avea vize de America? Cine să se ocupe? Nimeni nu se ocupă. Fiecare încearcă să nu se îmbolnavească. Asta a schimbat fundamental România, pandemia. Populaţia şi-a dat acum seama că, la nevoie, nu că nu te ajută, dar mai fac şi rău”, a exclamat Victor Ponta.
Victor Ponta, împotriva unui lockdown național
Victor Ponta a spus ferm că se opune unei carantine la nivel național deoarece ar fi „o sinucidere colectivă”. Acesta speră ca prim-ministrul Nicolae Ciucă și Guvernul să nu ia o astfel de decizie.
„Eu ştiu ce aş face eu, dacă aş mai fi prim-ministru. Nu aş închide ţara! E treaba lor, că austriecii nu vor să muncească. E treaba australienilor că stau şase luni, dintr-un an, în lockdown. Eu ştiu că nu aş închide România. Să mai anunţi că închizi cred că ar fi o sinucidere colectivă şi sper sincer ca domnul Ciucă şi Guvernul să nu ia o astfel de decizie”, a declarat acesta.
Ponta, foc și pară din cauza accidentului Raisei, fetița ucisă de o mașină de poliție
Despre incidentul nefericit al fetiței ucisă pe trecerea de pietoni de un poliţist de la Secţia 5, Victor Ponta a spus:
„Cumpărăm rachete, tancuri, ce-om face cu ele, în loc să învăţăm cum să fie condusă o maşină de poliţie sau ambulanţă. Dacă nu-i pregatim, atunci aceste tragedii se vor întampla în continuare”, a exclamata acesta la România TV.