O delegaţie a Guvernului României, condusă de primul-ministru, Victor Ponta, va efectua o vizită oficială în Franţa, în perioada 20-21 februarie 2013. Premierul se va întâlni cu oficiali francezi, precum și cu reprezentanţii a 16 dintre cele mai importante companii franceze.
”În cadrul vizitei, care va avea loc în zilele de miercuri şi joi a.c., primul-ministru va avea întâlniri oficiale cu Preşedintele Republicii Franceze, domnul François Hollande, precum şi cu Primul-ministru al Republicii Franceze, domnul Jean-Marc Ayrault.
De asemenea, domnul Victor Ponta se va întâlni şi cu reprezentanţii a 16 dintre cele mai importante companii franceze”- se arată într-un comunicat remis de Biroul de Presă al Guvernului, fără a nominaliza, însă, numele companiilor franceze.
În cadrul întâlnirilor cu oficialii francezi, va fi abordată problema relansării Parteneriatului Strategic dintre Franţa şi România, întărirea relaţiilor economice dintre cele două state şi creşterea volumului de investiţii franceze în ţara noastră (în special în domeniile energetic, agricultură şi infrastructură); de asemenea, se va aborda şi tematica aderării României la Spaţiul Schengen şi recunoaşterea îndeplinirii condiţiilor tehnice de către România pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
”Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze împărtăşesc aceeaşi viziune privind modelul economic şi social care trebuie urmat pentru dezvoltarea celor două ţări, dar şi a Uniunii Europene per ansamblu. Solidaritatea, crearea de locuri de muncă şi creşterea economică prin investiţii sunt principii împărtăşite de cele două guverne, iar ele vor constitui un fond oportun pentru discuţiile care vor avea loc între oficialii francezi şi cei români”-mai precizează comunicatul Guvernului.