Victor Ponta despre corupția din Portul Constanța
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a fost prezent pe 29 martie la Constanța, unde a discutat cu presa despre problemele actuale din Portul Constanța și despre ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) care vizează corupția din cadrul Administrației Porturilor Maritime.
Ponta a subliniat că Portul Constanța are cel mai mare potențial de creștere economică din România, dar este blocat de corupție și birocrație la nivelul Ministerului Transporturilor. Acesta a precizat că, din experiența sa privată, a observat un interes crescut al investitorilor americani, dar piedicile administrative i-au descurajat.
„Cel mai mare potențial de creștere imediată a economiei din România este Portul Constanța, care în continuare este blocat. Am avut ocazia în perioada de activitate privată să văd un interes enorm din partea unor investitori americani.
Ne loveam de coruptie, de birocrația de la ministerul transporturilor. M- am bucurat că am văzut că DNA-ul a găsit 10 pioni. Dar mai este până ajungem la regale și regina de la București. – a spus Ponta la Constanța.”, a declarat Victor Ponta, sugerând că adevărații responsabili ai corupției nu au fost încă trași la răspundere.
Mită de milioane de euro pentru favoruri în Portul Constanța
Conform unui comunicat oficial emis de DNA pe 24 februarie 2025, mai mulți funcționari din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, oameni de afaceri și politicieni locali au fost puși sub acuzare pentru luare și dare de mită. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 6 milioane de euro.
Printre inculpați se numără Florin-Laurențiu Chirilă, director al Direcției Tehnice, George-Gabriel Vișan, director Comercial, Cătălin-Viorel Cristea, consilier al directorului general, și alți funcționari implicați în fapte de corupție. De asemenea, un lider local de partid, Dumitrache Ion, este acuzat de dare de mită și trafic de influență.
Potrivit DNA, mita era oferită pentru facilitarea contractelor, concesionarea terenurilor, câștigarea licitațiilor și angajări preferențiale în Portul Constanța. Procurorii au stabilit că sumele de bani primite de funcționarii publici variază între 2.000 și 100.000 de euro.
Cei 17 inculpați principali au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, în timp ce alți suspecți sunt sub control judiciar. Ancheta DNA continuă, iar procurorii beneficiază de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Autoritățile subliniază că ancheta este în desfășurare, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o sentință definitivă.