Victor Ponta critică strategia coaliției pentru alegerile prezidențiale
Victor Ponta a declarat că și-ar fi dorit să țină un discurs la Congresul PSD de duminică, în care să le transmită colegilor săi că susținerea unui candidat care nu răspunde așteptărilor electoratului reprezintă o greșeală.
Acesta a subliniat că votanții caută în Călin Georgescu elemente precum patriotismul, suveranismul și un discurs mai puțin politic, aspecte pe care actuala coaliție de guvernare nu le ia în considerare.
Fostul premier a afirmat că rezultatul alegerilor din 24 noiembrie a fost unul „neașteptat” pentru clasa politică, iar anularea scrutinului și lipsa unor probe clare în acest proces, coroborate cu prezența lui Klaus Iohannis la Cotroceni, arată că actuala coaliție nu înțelege mesajul transmis de alegători.
„Ceea ce aveam de spus la Congres e mai important și anume că eu cred, după rezultatul cu totul neașteptat, cel puțin pentru clasa politică, din 24 noiembrie, după anularea alegerilor și faptul că nu au apărut probe, după faptul că îl avem la Cotroceni, din punctul meu de vedere greșit, ilegal, pe domnul Iohannis, coaliția de guvernare face o mare greșeală necăutând să vină cu un candidat care pe de-o parte să reprezinte ceea ce oamenii caută la Călin Georgescu: patriotism, suveranism, un discurs mai puțin politic și pe de altă parte să aducă partea pragmatică, mai serioasă, de reformă.
Asta am vrut să le spun. Nu am avut ocazia, cred că e o greșeală, cred că domnul Georgescu practic rămâne singur pe partea asta antisistem, a celor care vor schimbarea și cred că pentru coaliție, unde guvernarea și așa e grea, faptul că la prezidențiale nu au un candidat viabil, e o mare problemă”, a declarat Victor Ponta, duminică seară, la Digi24.
Un posibil rol activ în alegeri
Victor Ponta consideră că, în lipsa unei alternative viabile din partea coaliției, Călin Georgescu va rămâne singur pe segmentul antisistem, iar acest lucru va reprezenta o problemă pentru PSD și PNL.
În opinia sa, viitorul președinte va avea un impact major asupra relației dintre instituțiile statului, iar o confruntare între șeful statului și guvernul aflat în funcție ar putea genera o „catastrofă”.
„Nu poţi să eviţi ceva rău, susţinând ceva rău şi fără şanse (…) Ne place, nu ne place, poporul are dreptate. (…) Degeaba îl certăm pe popor, cred că trebuie să îi oferim alternative”, a declarat Ponta.
Acesta a subliniat că singurul candidat care s-a poziționat clar în tabăra antisistem este Călin Georgescu și a sugerat că nu ar trebui să fie singur pe acest culoar politic. Întrebat despre propriile planuri, Victor Ponta a menționat că și-a pregătit o strategie și că nu va fi pasiv în campania electorală.
„Am o strategie pe care am pregătit-o. Am aşteptat Congresul să îmi spun punctul de vedere şi cu siguranţă nu voi fi pasiv în aceste alegeri prezidenţiale şi voi avea un rol important sau chiar determinant”, a afirmat el.
Dacă nu va intra în cursa prezidențială, Ponta a declarat că va sprijini un candidat „patriot, suveran și care vrea să schimbe clasa politică”.