Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, a stârnit curiozitatea publicului cu o declarație făcută la Antena 3 CNN privind o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din acest an. Deși nu a oferit un răspuns concret, Ponta a subliniat importanța unui vot pozitiv, orientat către un candidat care să inspire încredere și să promoveze schimbarea.

În cadrul intervenției, el a abordat subiecte precum potențialul României pe scena internațională, relațiile cu Statele Unite și importanța unei conduceri colective, evitând să ofere detalii clare despre propriile intenții politice.

Victor Ponta: „Atunci când mă voi decide voi anunța”

Într-o intervenție televizată la Antena 3 CNN, Victor Ponta a oferit răspunsuri criptice la întrebarea dacă va candida la alegerile prezidențiale din acest an.

Victor Ponta
SURSA FOTO: Facebook, Victor Ponta

Fostul premier, care acum 10 ani a primit voturile a cinci milioane de români, a subliniat că va trata cu maximă seriozitate decizia.

„Eu am candidat în urmă cu 10 ani, cinci milioane de români mi-au dat votul, iau lucrurile astea foarte în serios, nu în glumă, și atunci când mă voi decide voi anunța”, a declarat Ponta.

Mesajul său sugerează însă că își dorește ca votul să fie unul „pentru”, și nu „împotrivă”. El a mai evidențiat eșecurile asociate cu voturile bazate pe respingerea unui candidat, menționând că acestea au generat de multe ori dezastru:

„Important e că știu sigur ce fac pe 4 mai, nu vreau să votez contra. De fiecare dată votul contra a ieșit un dezastru. Aș vrea să putem vota pentru cineva, pentru un candidat care să ne ducă în trenul schimbării”.

„România poate fi în trenul schimbării”

Întrebat dacă ar putea aduce personal „trenul schimbării” în România, Victor Ponta a fost rezervat. El a declarat că succesul nu poate fi realizat doar prin acțiunile unei singure persoane:

„Trebuie, dar nu poate doar el singur. Nu cred în proiecte individuale, în Mesia uman care vine pe Pământ și ne salvează pe toți”.

Ponta a subliniat necesitatea unui efort colectiv și a evidențiat potențialul țării noastre de a fi parte a unui nou val de schimbare globală.

„ România are potențialul extraordinar de a fi în trenul schimbării al lui Trump și al lumii. Avem resurse naturale, poziție geostrategică, un popor foarte bun, trebuie să avem și lideri buni.

M-a învățat viața că îți trebuie o echipă și orice comparație între România și America sunt superficiale ”, a spus el.

Fostul premier a făcut o comparație între România și Statele Unite, arătând că, deși aceste paralele pot fi tentante, ele sunt adesea superficiale.

„Donald Trump are lângă el cel mai puternic partid din America”, a adăugat acesta.

Relația cu SUA: parteneriatul cu administrația Trump

Ponta a evidențiat importanța relațiilor cu Statele Unite, indicând că România trebuie să fie percepută ca un partener de încredere.

Victor Ponta si Donald Trump
SURSA FOTO: Facebook, Dan Andronic

„Vreau ca România să fie pe acea listă scurtă a țărilor în care administrația Trump are niște parteneri politici și economici”, a declarat el.

Potrivit acestuia, America își caută aliați care împărtășesc aceleași valori și viziuni politice.

„America își caută parteneri în lume care au aceeași gândire, aceleași valori”, a explicat Ponta.

Relațiile interne: între sprijin și critică

Victor Ponta a evitat să dezvăluie ce partid l-ar susține în cazul unei candidaturi, dar a oferit aprecieri la adresa conducerii PSD.

Marcel Ciolacu Victor Ponta
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

El a evidențiat decizia acestora de a insista pentru funcția de premier în cadrul negocierilor din coaliția guvernamentală.

„Eu am susținut și cred că Ciolacu și conducerea PSD au făcut bine când la negocierea din coaliție au spus că vor funcția de premier. Cred că Ciolacu e mai bun de premier decât Bolojan și Kelemen Hunor.

PNL a luat candidatura la prezidențiale, însă cred că noul președinte trebuie să lucreze cu guvernul actual, cu parlamentul. Nu vreau să dau note candidaților, nu l-aș vota pe Simion. Dintre cei care au fost în sondaj nu aș vota pentru unul dintre ei și nu vreau să votez contrat”, a spus el.

Cu toate acestea, Ponta a criticat lipsa unui candidat care să inspire încredere deplină în rândul românilor.

„Sper să fie un candidat care pentru mine și alți români să fie potrivit”, a concluzionat fostul premier.