Victor Ponta, convins că va ajunge în turul doi alături de George Simion

În cadrul emisiunii Insider Politic, Victor Ponta a fost întrebat dacă se vede în finala alegerilor prezidențiale în fața lui George Simion.

„Da. Aşa şi va arăta finala”, a răspuns acesta.

De asemenea, candidatul independent la prezidențiale l-a criticat pe liderul AUR, acuzându-l că minte atunci când susține că ar fi plătit milioane de dolari pentru a avea acces la administrația de la Washington.

„George Simion vorbeşte prostii şi nu întâmplător i-am spus că-i cârlan. Nu poţi să vrei să fii preşedintele României şi să ai interdicţie în Moldova şi în Ucraina. Nu poţi să fii preşedintele României şi să-l acuzi pe Donald Trump că i-a dat Ponta bani. Normal că n-am bani să-i dau lui Trump şi nici nu mi-a cerut. Şi e şi invidios, că el n-a ajuns acolo. Sigur, a mers şi el. El mereu e între fustele cuiva. Ori fustele Ancăi Alexandrescu, că nu-l lasă să vină la dezbateri. Ba, după aia a fost la Washington, era între fustele Georgiei Meloni, care s-a pitit şi el pe acolo.

Nu aşa arată un preşedinte al României. Fii serios, vorbeşte despre ceilalţi, dacă ai ceva de spus. Are vreo dovadă că am dat, nu milioane, nu am milioane de euro, fie vorba între noi. Nu ştiu, 100 de dolari sau ceva. Dacă nu, nu vorbi, pentru că, trebuie, eşti totuşi şeful unui partid parlamentar, important, al doilea din Parlament, şi candidezi la o funcţie importantă. De aceea, încerc cât pot să nu vorbesc nimic de contracandidaţi, dar nu sunt nici genul care să tac din gură când sunt atacat”, a declarat Ponta, la Prima Tv.

George Simion
George Simion (SURSA FOTO: Facebook, George Simion)

Ponta s-a arătat convins că va fi ales președintele României

Victor Ponta este convins că va câștiga alegerile prezidențiale din acest an. Întrebat care este sursa acestui optimism, el a explicat că, deși unii alegători nu îl simpatizează, aceștia sunt conștienți că el i-a ajutat deja „să iasă o dată din necaz”.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale a afirmat că România se confruntă cu cea mai gravă criză de după 1989, în special una economică, caracterizată prin lipsa banilor la buget, dificultăți majore pentru firmele românești și probleme serioase în agricultură, din cauza cerealelor din Ucraina. În acest context, el a sugerat că oamenii ar putea apela din nou la cineva care, în trecut, a reușit să rezolve astfel de situații, făcând referire la propriile realizări, precum returnarea banilor și creșterea pensiilor și salariilor.

„Criza cumplită în care ne aflăm e o criză, cea mai rea de după 89. E o criză internă foarte mare, economică în primul rând. Nu sunt bani la buget, ca să spun direct. Firmele româneşti sunt genunchi, agricultorii români, omorâţi de grânele din Ucraina. Deci, criza economică, în care oamenii spun: Bă, cine ne-a mai scos o dată din necaz, cine a venit, a dat bani înapoi, pensii, salarii, taxe? Nu ne place de Ponta, dar totuşi Ponta a făcut-o”, a spus el.

Fostul premier a mai spus că al doilea motiv este legat de contextul politic internațional.

„În al doilea rând, ceva foarte nou pentru noi şi pentru toată omenirea: apariţia lui Trump şi politica pe care o face şi poziţia în care ne pune pe noi: Cu cine să fim, cu americanii sau cu europenii? Ni se impune această alegere. (…) Din punct de vedere militar, singurul nostru partener de încredere, care ne poate apăra de Rusia, este America. Partenerul nostru economic şi nu doar fonduri europene, în primul rând, dar şi piaţa este Uniunea Europeană.

Nu trebuie să ne certăm nici cu unii, nici cu alţii. Trebuie să avem parteneriate în interesul României”, a spus acesta, adăugând că a format „o relaţie personală cu echipa lui Donald Trump”.

Mai mulți primari PSD îl susțin pe Ponta

Ponta a mai spus că mai mulți primari PSD îl susțin.

„PSD n-are candidat la prezidenţiale, dar pesediştii o să aibă preşedinte”, a spus el.

Politicianul a afirmat că a fost contactat de mai mulți primari din rândul social-democraților care i-au transmis intenția de a-i acorda sprijin public. Cu toate acestea, el a refuzat gestul, preferând să nu implice oficial acești edili în campania sa.

„Unul dintre ei, pur şi simplu a avut curaj (să îşi arate susţinerea faţă de Ponta – n.r) şi l-au dat imediat afară. Şi m-au sunat mulţi alţi primari. Au zis, dom’le, ieşim şi noi. Nu, nu, staţi acolo! Staţi acolo că se răzgândesc şi pesediştii”, a spus acesta.

Întrebat care este motivul pentru care primarii PSD nu îl susțin pe Crin Antonescu, Victor Ponta a explicat că nu apartenența politică reprezintă principala nemulțumire a acestora.

„Nu că nu-i PSD, nu asta e prima lor problemă. Cum, dom’le, să votăm un leneş care 10 ani a stat pe banii nevestei? Aşa zic primarii”, a explicat el.

„Toţi înţeleg, nu doar primarii, înţeleg că s-au dus vremurile în care vine Paul Stănescu sau Grindeanu şi te ameninţă: ”Îţi tai banii la comună dacă nu scoţi oamenii la vot”. Normal că oamenii nu vor veni la vot şi o să pună ştampila pe Ponta, nu pe cine zic ei. Chiar vor face contra. Cu cât presiunea şi ameninţările sunt mai urâte, cu atât se încăpăţânează românul şi zice ”Nu ne-aţi zis voi să dăm voturi lui Simion în noiembrie?””, a adăugat Ponta.

Victor Ponta susține cu convingere că Partidul Social Democrat ar fi redirecționat voturi în favoarea lui George Simion la alegerile din noiembrie anul trecut. El a menționat că, în cadrul organizației PSD Dâmbovița, președintele filialei s-ar fi opus ferm unei asemenea practici.