Traian Băsescu a prezentat poziţia fiecărui partid:
Minorităţile au spus că vor rămâne consecvente abordării pe care au avut-o dintotdeauna: vor susţine orice premier desemnat.
UNPR nu a avut o propunere, iar mesajul a fost cel care l-a definit şi până acum, adică stabilitate.
UDMR nu a avut o opţiune pentru desemnarea unui prim ministru.
PDL nu a avut o opţiune.
PSD e singurul care a avut o opţiune, care a fost susţinută şi de PNL şi de PC.
Ca atare, există un singur nume pronunţat, şi acesta e Victor Ponta, a spus preşedintele statului.
"Drept pentru care l-am invitat la Cotroceni, am semnat decretul şi îi încredinţez misiunea de a forma noul Cabinet", a anunţat Traian Băsescu.
"Astăzi nu s-a întâmplat nimic dramatic pentru România, a fost doar un proces democratic desfăşurat în Parlament, care a probat că Guvernul Mihai Ungureanu nu mai avea majoritate parlamentară", a mai spus el.
DECLARAŢIA PREMIERULUI DESEMNAT VICTOR PONTA
"Mi-a fost încredinţat de către preşedintele ţării un mandat de a încerca să formăm un nou Guvern, care să obţină în Parlament, în cel mai scurt timp posibil, votul de învestitură pentru lista Guvernului şi pentru programul de guvernare. Este un moment în care responsabilitatea care trebuie să-i revină fiecărui om politic trebuie să funcţioneze şi voi încerca să formez un guvern şi să asigur o guvernare până la alegeri care să redea românilor speranţa că în România lucrurile se îndreaptă în direcţia bună, în direcţia pe care şi-o doresc cu toţii. Voi prezenta în cel mai scurt timp şi program de guvernare şi lista Cabinetului şi, evident, ne vom prezenta în faţa Parlamentului pentru votul constituţional".
Şeful statului şi-a exprimat speranţa că revenirea salarială pentru bugetari să se facă în timp util de către noul Guvern. "Sper ca ceea ce eu am rugat, în Parlament, legat de revenirea la salariile din 2010, să se producă în timp util. A fost unul dintre principalele puncte discutate cu delegaţia FMI, a BM şi CE şi sper ca noul guvern, care de asemenea sper să se instaleze foarte rapid, să ia în considerare această rugăminte pe care am adresat-o guvernului din acea vreme", a declarat Băsescu.
El a ţinut să sublinieze că "în momentul de faţă nu există motive de panică pe pieţe, cu atât mai mult cu cât e cunoscut că România are o rezervă consistentă la Ministerul de Finanţe, de 5 miliarde de euro, cu care poate face faţă oricăror evenimente. România nu are niciun motiv de panică. Misiunea FMI rămâne la nivel tehnic şi îşi continuă activitatea. Totul este în limite democratice şi controlabile din punct de vedete al siguranţei statului".
Însă în urmă cu un an de zile, Traian Băsescu spunea, la postul public de televiziune, că Victor Ponta nu are "maturitatea necesară de a fi prim ministru". Iată declaraţia sa completă de la vremea aceea:
"Domnul Ponta este copilot la o maşină. Dânsul mai participă la raliuri şi are sponsori necunoscuţi, deşi se prezintă a fi un soi de fată mare, de Fecioara Maria. Cu sponsorii ăştia necunoscuţi a reuşit să ajungă copilot. El stă în dreapta conducătorului. Cum poţi să conduci ţara când la o maşină eşti doar copilot? Deci un om care n-are calitaţi să conduca o maşina lungă de trei metri. Este copilot in maşina aia, nu-i da nimeni volanul în mână. Poţi să-i dai ţara în mână? Deci nu cred că domnul Ponta are maturitatea necesară să fie prim-ministru al României, nu în mandatul meu de preşedinte al României. Un preşedinte trebuie să fie responsabil când desemnează un prim-ministru", spunea Băsescu în martie 2011.
Victor Ponta: biografie
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Victor Ponta s-a născut la 20 septembrie 1972, la Bucureşti.
Licenţiat al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1995); master în Drept Penal Internaţional la Universitatea din Catania, Sicilia (Italia, iunie 2000). Doctor în Drept Penal Internaţional al Universităţii din Bucureşti (iulie 2003). Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare (iulie 2002).
– 1995 – 1998: procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1
– 1998 – 2001: procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Corupţie, secţia Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică
– 2000 – 2001: coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor
– 1996: asistent universitar la Catedra de Drept Public a Universităţii Româno-Americane din Bucureşti
– 2002: lector universitar la Catedra de Drept Penal a Universităţii Româno – Americane din Bucureşti
– 2001 – 2004: Secretar de stat, şeful Corpului de Control al Guvernului
– din aprilie 2001: membru al Consiliului de supraveghere şi îndrumare al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare
– din 12 octombrie 2002: membru în Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat, în Biroul Executiv Central al PSD (din 9 noiembrie 2002).
– iulie – noiembrie 2002: preşedinte al Consiliului Naţional Interimar al Tineretului Social Democrat ().
– 2002 – 2006: preşedinte al Tineretului Social Democrat
– 2006 – 2010: a ocupat funcţia de vicepreşedinte PSD
La 18 decembrie 2008, Comitetul Executiv Naţional al PSD l-a propus pe Victor Ponta pentru ocuparea portofoliului de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Boc. A fost validat în Parlament în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul la 22 decembrie 2008, împreună cu întreg Cabinetul Emil Boc, în aceeaşi seară depunând jurământul, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu.
Victor Ponta a ocupat portofoliul de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul până la 1 octombrie 2009, când miniştrii social-democraţi au demisionat din Guvernul de coaliţie cu PDL.
La 18 februarie 2010, Victor Ponta şi-a depus candidatura la conducerea Partidului Social Democrat. Acesta a câştigat preşedinţia PSD, la alegerile din cadrul Congresului Extraordinar al partidului din 20 februarie 2010, cu 856 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Mircea Geoană, a obţinut 781 de voturi.
Din 5 februarie 2011, Victor Ponta este copreşedinte al Uniunii Social Liberale.
Victor Ponta este căsătorit şi are doi copii (Sursa: Agerpres)
Citiţi şi:
Guvernul lui Victor Ponta
Guvernul MRU a picat în Parlament! Ponta: Voi fi propunerea USL pentru a conduce Guvernul
Ungureanu, premierul României cu cel mai scurt mandat. Vezi ce a făcut în cele 78 de zile
Presa străină: Guvernul Ungureanu, victimă a măsurilor de austeritate