Premierul Victor Ponta a declarat în primele zile de mandat că vrea o mașină de protocol hibridă. Surse apropiate de PSD susţin că Victor Ponta a primit-o în folosinţă, gratuit, de la Colina Motors. Comentatorii de la Antena 3 l-au criticat pe prim-ministru pentru graba cu care "s-a motorizat" în timp ce românii suferă din cauza crizei.
Mașina primită de Victor Ponta este un Mercedes S 400 h, care în regim combinat (termic-electric) dispune de 295 CP. În funcție de dotări, prețul poate ajunge la 120.000 de euro.
Mașina a ajuns la Victor Ponta printr-un contract de comodat între dealerul auto și Serviciul de Protecție și Pază (SPP), care nu plătește niciun leu pentru folosința mașinii. SPP se ocupă de alimentarea cu combustibil și verifică zilnic starea tehnică a acestuia.
Importatorul Mercedes în România, care aparține direct grupului Daimler Benz, ne-a declarat că mașina a fost furnizată de un dealer, fără a dori să precizeze numele acestuia și nici perioada pe care a fost încheiat contractul de comodat.
DETALII PE EVZ.RO