‘După aproape un an de zile, mă bucur că, în sfârşit, Hidroelectrica a depăşit situaţia dezastruoasă în care a fost afundată de PDL, revenind pe piaţă, pe profit. Este un succes al Guvernului în lupta cu ‘băieţii deştepţi’, care ne dă speranţe şi în ceea ce priveşte viitorul companiei Oltchim’, a precizat premierul, potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al Guvernului.
Primul ministru l-a felicitat pe administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, pentru eforturile sale ‘care au dus la acest succes’.
‘Este important ca, de acum, viitoarea conducere a companiei să prioritizeze investiţiile începute. Aşa cum am declarat în repetate rânduri, domeniul energiei reprezintă o prioritate pentru Guvern, tocmai pentru că poate constitui o şansă pentru independenţa energetică şi pentru relansarea economică a României’, a mai declarat premierul.
Tribunalul Bucureşti a dispus joi închiderea procedurii de insolvenţă pentru Hidroelectrica SA.
Pe 19 iunie, premierul Ponta a declarat că procedura de listare pe bursă pentru pachetul minoritar al Hidroelectrica va fi declanşată imediat după ieşirea companiei din insolvenţă.
‘Am, împreună cu domnul Niţă (Constantin Niţă- ministrul delegat pentru Energie), o veste bună: aseară, Comitetul creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica. Deci, probabil că săptămâna viitoare, Hidroelectrica, după un an de zile de lupte grele de tot, fără contracte cu băieţi deştepţi, fără pierderile la Videanu în buzunar, fără toate celelalte afaceri necurate, revine pe piaţă şi vreau imediat să declanşăm procedura de listare pentru pachetul minoritar’, a spus Victor Ponta.
Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în data de 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012, iar administrator judiciar al companiei a fost desemnată firma Euro Insol. Termenul de ieşire din insolvenţă a companiei a fost 26 iunie 2013.
SURSA: Agerpres