În interviul acordat ziarului britanic în timpul unei vizite la Londra, Ponta afirmă că dacă încercarea coaliţiei sale de a-l înlătura pe preşedintele Traian Băsescu printr-un referendum disputat eşuează, el ar fi pregătit să ‘coabiteze’ atât timp cât preşedintele respectă rolul conferit de Constituţie.
„Aceasta probabil este cea mai mare criză din ultimii zece ani, dar toate instituţiile, inclusiv Curtea Constituţională, Parlamentul şi Guvernul au dovedit că sunt solide şi cred că partea cea mai grea a trecut… După această vară fierbinte, vom intra într-o situaţie de normalitate şi vom dovedi că toate angajamentele noastre europene vor fi respectate”, a spus Ponta, respingând acuzaţiile asupra unei pretinse tentative de lovitură de stat.
Ponta s-a exprimat în timp ce Curtea Constituţională profund divizată dezbate dacă susţine un referendum desfăşurat pe 29 iulie asupra suspendării lui Băsescu. Peste 80% au votat pentru demiterea sa, dar votul a fost boicotat de susţinătorii lui Băsescu şi prezenţa la urne nu a atins necesarul de 50% pentru validare, aminteşte The Guardian, în ediţia online.
Ponta, cel mai tânăr prim-ministru din Europa la cei 39 de ani ai săi, a adoptat decrete de urgenţă pentru a limita competenţele Curţii şi a elimina cerinţa de cvorum la referendum, revocându-i pe speakerii ambelor camere ale parlamentului şi pe Avocatul Poporului. În consecinţă, el a fost mustrat de Comisia Europeană şi adversarii săi pentru încercare de ‘lovitură de stat’, mai aminteşte The Guardian.
Ponta a respins afirmaţia. ‘Este foarte clar că noua coaliţie şi noul guvern se bucură de o largă susţinere populară’, a spus primul ministru. ‘Timp de opt ani, preşedintele Băsescu şi-a folosit puterea pentru a face numiri pe criterii politice, inclusiv în cazul judecătorilor de la Curtea Constituţională şi al Avocatului Poporului. Toate persoanele au fost numite în funcţii de Băsescu. Acum, vom reveni la un echilibru al forţelor politice’, a explicat Ponta, denunţând totodată ‘standardele duble’ cu care ar fi tratat de Bruxelles şi argumentând că Băsescu nu a fost criticat niciodată pentru propria emitere frecventă de ordonanţe de urgenţă.
‘Când am preluat puterea pe 7 mai, am fost absolut convins cu bună credinţă că am putea coabita cu preşedintele Băsescu, întrucât el urmează să îşi încheie mandatul şi nu mai poate candida pentru altul’.
Cu toate acestea, adaugă Ponta, Băsescu ‘nu a putut accepta că nu avea majoritate în parlament şi a încercat constant să amâne deciziile guvernului, să atace guvernul. Am ajuns la această criză deoarece a fost aproape imposibil să avem o coabitare normală’.
Ponta a promis că în cazul în care Curtea Constituţională va decide în favoarea lui Băsescu, el ar fi pregătit încă o dată pentru ‘coabitare’, însă în funcţie de comportamentul preşedintelui.
‘El va reveni la biroul său, iar dacă dl Băsescu se va limita strict la prerogativele sale constituţionale, totul va fi bine şi perfect’, a spus Ponta, notând însă că ‘dl Băsescu este o personalitate foarte puternică. A fost căpitan de nava şi în ADN-ul său nu are nicio abilitate de a coopera cu cineva… El trebuie doar să îşi exercite atribuţiile constituţionale, care nu sunt foarte largi’.
Victor Ponta susţine că acţiunile sale sunt justificate de sprijinul popular pe care îl are şi au fost necesare pentru a desfiinţa un sistem centralizat moştenit de la dictatura lui Nicolae Ceauşescu, răsturnat printr-o revoluţie populară şi executat în ziua de Crăciun în 1989, aminteşte The Guardian.
‘Este un fapt negativ pentru un tânăr român, căci acest lucru înseamnă că am pierdut 20 de ani pentru că mulţi oameni cred că regimurile sunt foarte asemănătoare. Avem televiziuni, avem internet, dar puterea este aceeaşi pentru că dl Băsescu… a ţinut totul sub control, parlamentul, guvernul, serviciile de informaţii, de aceea lumea este atât de entuziasmată să scape de el. Dar, ca să fiu foarte sincer, am pierdut prea mult timp şi energie în ultimii 20 de ani şi de aceea sper că ceva s-a schimbat radical în această vară fierbinte’, a încheiat Victor Ponta.
Sursa: Agerpres
Victor Ponta în The Guardian: criza politică se apropie de sfârșit
15 august 2012, 08:49
Ultima modificare în 15 august 2012, 11:49
Primul ministru român Victor Ponta a apreciat, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, că disensiunile politice care afectează ţara din luna mai se apropie de o soluţionare, punând capăt la ceea ce el consideră a fi 20 de ani de „timp pierdut” de la revoluţia ce a condus la căderea dictaturii comuniste.
Etichete: interviu,
the guardian,
traian basescu,
victor ponta
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook