Victor Ponta și-a exprimat opinia cu privire la ceea ce s-a petrecut cu Ion Cristoiu. Canalul său de YouTube, urmărit de peste 61.000 de persoane, a fost suspendat în urmă cu câteva zile. S-a întâmplat după ce acesta a postat un videoclip despre Războiul din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut chiar pe cristoiublog.ro.

Fostul prim-ministru Victor Ponta a spus că suntem într-un moment foarte rău.

„Apropo de cenzurarea domnului Cristoiu. Vreau să vă spun că suntem într-un moment foarte rău, cel mai rău după 1989, în ceea ce privește libera exprimare. Și anume, eu pot să nu fiu de acord cu dumneavoastră sau cu domnul Cristoiu, puteți să spuneți ceva total greșit sau aberant, dar asta nu înseamnă că trebuie să vă interzic să spuneți”, a declarat acesta, la România TV.

Victor Ponta spune că nu există o autoritate de control

Victor Ponta a subliniat că nu există o autoritate care să controleze ceea ce se întâmplă pe rețelele sociale.

„Uite, la televiziune există, ai voie să spui, te cheamă la CNA, îți dă amendă, îți prezinți punctul de vedere. Dacă nu ești mulțumit de amenda CNA, te duci la instanță și decid niște judecători”, a comentat fostul premier.

El a arătat că rețelele sociale sunt mult mai eficiente acum decât televiziunile. Asta pentru că fiecare dintre noi, în aeroport, în gară, în mașină, repede intrăm pe telefon să vedem ce s-a mai întâmplat.

„Acolo cenzura este mult mai dificilă pentru că nu ai unde să te plângi, exact ce spunea domnul Cristoiu. Nu te duci la un CNA al Facebook, Tik Tok, X, nu poți să te duci la un judecător să spui ‘Onorată instanță, dar ce-am zis așa de rău de trebuie să mă interziceți?’”, a comentat acesta.

Este dreptul fiecăruia să spună ce îi trece prin cap

În opinia sa, este dreptul fiecăruia să spună ce îi trece prin cap, chiar dacă sunt prostii.

„E dreptul meu și dreptul dumneavoastră este să mă ascultați și să ziceți: ‘Bă, Ponta ăsta nu-mi place, trec prin altă parte sau îi dau unfollow pe rețeaua socială’. S-a profitat și se profită zi de zi – pandemia, eu de exemplu m-am vaccinat și cred că există virusul, dar altul dacă zicea ‘Domnule, eu nu vreau să mă vaccinez’, îl blocăm, dar de ce îl blocăm? Adică, ce a făcut? Mi-a interzis mie să mă vaccinez? Nu mi-a interzis nimeni”, a adăugat Victor Ponta.

El a susținut că ni se ia dreptul la liberă exprimare și că oamenii au voie să spună doar ceea ce este considerat corect. Lucru care duce la autocenzurare. El a exemplificat cu războiul din Ucraina.

„Acolo nu trebuie să mă pună să spun că eu cred, eu Victor Ponta, că Rusia a atacat Ucraina și că nu e normal să atace o țară altă țară, dar de la asta să-mi spui că n-am voie să spun că Zelenski are părul brunet, blocaj, nu mai ai voie, ai zis ceva de rău”, a comentat fostul premier.

Ion Cristoiu
Ion Cristoiu/SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ion Cristoiu nu a aruncat în aer pe cineva, nu a distrus economia

El a explicat că, în primul rând, este autocenzură. Victor Ponta a susținut că a obosit i se spune pe Facebook: ‘Victor, ai dreptate, dar nu trebuia să spui asta’.

„Cum, dacă am dreptate, de ce nu trebuia să spun? Poate spun o prostie, poate spun ceva greșit, poate domnul Cristoiu enunță o teorie care mie mi se pare greșită, dar să-l interzic pe Ion Cristoiu să spună o părere, nici n-a omorât pe nimeni, nici nu a aruncat în aer pe cineva, nici nu a distrus economia”, a precizat acesta.

El a susținut că poate oferi declarații de politicieni proști, foarte proști, care au stricat economii, care au prăbușit cursul de schimb, care au distrus afaceri cu prostiile pe care le-au spus. Pe aceia, a continuat el, nu-i interzice nimeni.

„În România am avut un ministru al Apărării care a fost dat afară pentru că a spus un lucru. Este un tip de cenzură în care nu ai voie să spui decât ceea ce se consideră că este drept”, a continuat Victor Ponta.