Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a făcut o serie de profeţii despre alegerile prezidenţiale. El nu îi dă prea multe şanse Vioricăi Dăncilă, dacă actualul Guvern continuă în acelaşi mod şi nemulţumeşte populaţia. Totuşi, Ponta recunoaşte că ar fi dispus la negocieri cu PSD.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, crede că Viorica Dăncilă va fi sancţionată la alegerile prezidențiale toate nereușitele Guvernului. Victor Ponta a spus la Realitatea TV că Viorica Dăncilă nu va intra în turul doi dacă rămâne cu actualul Guvern, dar că nu își dorește să vadă o bătălie finală între doi candidați de dreapta: Klaus Iohannis și Dan Barna, notează Ştiripesurse.
„Dacă doamna Dăncilă rămâne cu acest Guvern, nu intră în turul doi; lumea stă la cozi și o înjură, de la 1 septembrie lumea vine din vacanță, toate nemulțumirile se duc la premier […] Dăncila a făcut câteva lucruri bune, Pleșoienii să se ducă la Moscova, nu puteai să te prindă 10 august cu Carmen Dan la Interne; legat de candidatură, nu putea să scape, nu a scăpat nici Năstase […] Handicapul principal este lipsa de performanță guvernamentală, a zis că nu a lăsat-o Dragnea, o cred, îl cunosc. Dacă guvernează bine până în noiembrie, o să ia voturi”, a declarat Victor Ponta.
Întrebat daca are de gând să o susţină pe Viorica Dăncilă, Ponta spune că nu se pune problema, în condiţiile actualului program de guvernare. „Mi-e greu să spun dacă o vom susține pe doamna Dăncilă, un proiect mai larg este schimbarea guvernamentală, pentru asa ceva i-aș sprijini; le-am spus: aveți un proiect bun vi-l votăm noi, nu aveți nevoie de UDMR […] Dacă va fi un proiect în care să credem, vom intra și la guvernare, acum nu putem în condițiile acestea […] Aș merge și as susține guvernul dacă vine cu proiecte în care să cred. De ce să nu susțin? noi suntem Pro, cei de la USR sunt Contra”, a mai precizat fostul premier.
Victor Ponta recunoaşte că a avut o întâlnire recentă cu Viorica Dăncilă. „Am băut o cafea, m-a căutat, mi-a spus că ar dori să aibă sprijinul ProRomânia, o să ne mai gândim. I-am spus, Viorica e ok cu prezidențialele, dar ai grijă că tot guvernul stă pe o bombă, ai terminat banii, ai distrus ce aveai prin casă, te împrumuți, îi minți pe primari; eu pot să spun cât de gravă e problema. […] Aveți o problemă cu guvernul, cu miniștrii, OUG 114 nu ați abrogat-o, cu banii pentru pensii nu; soluția este o restructurare integrală a guvernului, și apoi te duci în jos pe schimbarea administrației publice; un alt guvern, maxim 20 de ministri, restructurare solidă”, a declarat Ponta.
Preşedintele Pro România a şi glumit, comparând situaţia din PSD cu cea a unui celebru serial: „Știu foarte bine ce se întâmplă în PSD, vorbesc cu trei sferturi din oameni, este un Game of Thrones, toată lumea înjunghie pe toată lumea. Unii zic las-o să candideze, ca să îi luăm locul.”