Fostul premier Victor Ponta a luat atitudine în scandalul provocat de propaganda #REZIST. Ponta a comentat pe marginea faptului că redactorul șef de la tabloidul Libertatea, Cătălin Tolontan, e suspectat că a contribuit la starea psihică a jurnalistei Iulia Marin, care s-a sinucis.
După ce România TV a deschis o anchetă în urma morții Iuliei Marin, presa #REZIST a solicitat închiderea postului cu cea mai mare audiență din țara noastră.
Inclusiv păpușarii trusturilor #REZIST au promovat discursul urii. Printre ei, Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu și chiar cântărețul de la Vama Veche, Tudor Chirilă.
Ne întoarcem la dictatură
În opinia lui Victor Ponta, promovarea unor astfel de idei poate readuce România pe un teren extrem de periculos, întoarcerea la dictatură.
„Nu trebuia exploatat politic așa ceva. Faptul că un jurnalist (n.r. – Victor Ciutacu) are o opinie despre alt jurnalist (n.r. – Cătălin Tolontan)… Nu au nevoie de așa ceva, nu mă bag în asemenea conflicte.
Dar am văzut că deodată, cei care ne dădeau lecții, când trebuiau să facă mișcări de stradă – eu îi numesc dresorii de foci, care primesc ordin din afară – a apărut iar Cioloș. Eu nu sunt de acord cu închiderea televiziunilor. Nu sunt de acord că nu trebuie să discuți un subiect.
Am fost și eu tocat în toate felurile. M-am adresat CNA-ului. N-am cerut să se închidă vreo televiziune. Sunteți televizunea cu cel mai mare rating.
Tot timpul, acești dresori nenorociți de foci – <<dacă votezi cu PSD ești un nenorocit, dacă te uiți la România TV esti un prost. Dacă votezi cu Cioloș sau cu Iohannis ești bun>>. E genul de manipulare pe care au făcut-o toți fasciștii și comuniștii. Dacă nu-ți place, nu te uita!”, a comentat Victor Ponta, la România TV.
Cioloș promovează discursul urii
Între timp, Dacian Cioloș continuă să întreprindă acțiuni împotriva României, avertizează Ponta.
„Îl vedem pe domnul Cioloș în Parlamentul European. Se bate pentru agricultura din România? Nu. A blocat fondurile pentru România. Acești oameni sunt plătiți să fie împotriva României.
(…) Cioloș este un exponent al lor, al celor care promovează discursul urii. După 10 ani cu Iohannis și 10 ani cu Băsescu, le spun focilor să stea acasă, să ne lase și pe noi să alegem pe cineva, al României”, a mai comentat fostul premier.