Prin adoptarea Codului insolvenţei vreau ''să lovim'' în evaziunea fiscală, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern.
‘Prin adoptarea Codului insolvenţei, domnul ministru al Justiţiei a lucrat mult la el, vreau să lovim exact unde avem probleme cu evaziunea fiscală: firme care intră în insolvenţă doar pentru a nu-şi plăti datoriile. Nu au nicio problemă, dar e mai uşor să nu plăteşti datorii, ci să dai lecţii la alţii. Dacă trei companii din acelaşi domeniu plătesc taxele şi una fraudează şi nu-şi plăteşte taxele evident că aceea este avantajată. Vreau (…) să dăm un semnal foarte clar: cei care intră în insolvenţă doar ca să nu-şi plătească taxe la stat aceia se duc în faliment, direct. Nu-i mai protejăm. Pe cei care au probleme, (…) aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate, îi ajutăm să se restructureze’, a spus Victor Ponta.
În context, el a arătat că există probleme pe partea de încasări la buget, lucru datorat şi reorganizării ANAF.
Sursa: Agerpres