Victor Ponta, liderul Pro România, a făcut o serie de acuzații grave, la România TV, arătând că președintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban vor neapărat să organizeze alegerile locale. Asta în condițiile în care – spune liderul Pro România, România se confruntă cu o creştere a numărului de infecţii cu noul coronavirus şi „are cea mai mare scădere economică de după 1989 şi, cel mai mare deficit bugetar”.
„Cu siguranţă şi domnul Iohannis şi domnul Orban vor neapărat să aibă alegeri în 27 septembrie cu orice preţ. (…) S-ar putea să piardă Primăria Generală. În ţară o să câştige de unde au luat de la PSD primari. Celealte lucruri sunt băgate sub preş pentru acest obiectiv”, a declarat Victor Ponta.
El și-a exprimat revolta și legat de faptul că „nici acum nu ştim dacă o să înceapă şcoala”.
„Are cineva pregătit manualul. Cum intră profesorii, cum intră personalul auxiliar, cum trebuie să stea băncile. E un haos! Am intrat în izolare când aveam aproape 200 de cazuri. La 1.500 ne intersează alegerile”, a arătat Ponta.
Fostul premier a amintit că pensiile nu au fost mărite cu 40 la sută, aşa cum prevede legea, şi nici alocaţiile nu au fost dublate.
„Nu să se dea nimic la anul. România are cea mai mare scădere economică de după 1989, cel mai mare deficit bugetar. Totul este o minciună şi o păcăleală. Orban şi Iohannis sunt interesaţi de alegeri”, a atacat Ponta.
Trebuie amintit că alegerile se vor ține în septembrie și că ministrul de la Finanțe a precizat că rectificarea bugetară are sumele necesare pentru organizarea alegerilor locale şi parlamentare în cele mai bune condiţii.
„Ne-am asigurat că această rectificare are sumele necesare pentru organizarea alegerilor locale şi parlamentare în cele mai bune condiţii. În acelaşi timp nu am uitat de efortul făcut de autorităţile locale în această perioadă şi astfel asigurăm (sumele n.r.) pentru autorităţile locale. Iniţial, la începutul anului, sumele de la buget pe care le susţineam pentru cheltuielile cu asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav şi indemnizaţiile lunare erau de 50%. Deci, Guvernul susţinea 50% din aceste sume. Am crescut acest procent la 70% prin această rectificare”, a precizat Florin Cîţu.