"România este o ţară unde nu este bine să investeşti. Ai foarte multă birocraţie, ai 280 de taxe care trebuie plătite, foarte multă inconsecvenţă legislativă, se schimbă legile prea des şi nu ai o predictibilitate a stimulentelor pe care statul ţi le dă", a afirmat Victor Ponta.
Liderul social-democrat a dat exemplul fabricii Ford de la Craiova unde, după cum spune el, nu a fost asigurată infrastructura pentru transportul maşinilor.
"Pot să spun despre fabrica Ford de la Craiova că nici până acum nu am fost în stare să asfaltăm un drum pe care să iasă camioanele cu maşini. Pot să dau multe alte exemple de firme mai puţin cunoscute decât Nokia. Dacă din cei 4 miliarde de euro, în loc să faci drumuri care duc pe la cabanele domnului Flutur, făceai drumuri către parcurile industriale, dacă făceai drumuri şi duceai utilităţi către companii aş fi înţeles", a susţinut liderul PSD.
Cât priveşte compania Nokia, care şi-a anunţat plecarea de la Cluj, preşedintele PSD spune că, dacă s-ar fi făcut reducerea CAS, "poate că Nokia s-ar fi gândit de mai multe ori înainte să plece din România într-o ţară unde costurile muncii sunt mai mici".
Sursa: Agerpres