Guvernul a impus noi măsuri prefecturilor din toată țara

Potrivit documentului postat de către Victor Ponta, Guvernul ar impune noi măsuri prefecturilor.

Astfel, acestea nu mai au voie să prezinte informații în legătură cu numărul de teste COVID-19 efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv cu coronavirus în urma testelor efectuate și cu starea de sănătate a pacienților depistați pozitiv cu coronavirus.

În acest context, liderul Pro România, Victor Ponta a alăturat pozei întrebarea ”De ce nu trebuie sa stim adevarul?”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat azi noi cazuri la nivel național

Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 367 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 20 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

https://www.instagram.com/p/B9_0SecpVi0/?utm_source=ig_web_copy_link