Premierul Victor Ponta a venit la DNA, luni, în cârje, pentru a fi audiat în dosarul "Turceni-Rovinari", în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
Gabriela Firea: Victor Ponta nu va demisiona din funcția de prim ministru. Ar fi o pierdere și o greșeală
Gabriela Firea a declarat luni, la sediul PSD, că Victor Ponta nu va demisiona din funcția de prim ministru, pentru că ar fi o mare pierdere și chiar o greșeală, informează B1 TV.
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai precizat că pur și simplu premierul a făcut un pas în lateral, dar asta nu înseamnă că a renunțat la partid.
Victor Ponta se retrage de la şefia PSD
Argumentul său este ca ancheta DNA să nu afecteze implicit şi imaginea partidului de guvernământ. La conducerea interimară vor rămâne Rovana Plumb, preşedinta Consiliului Naţional şi secretarul de stat Andrei Dolineaschi. Ponta rămâne însă în fruntea Executivului.
Victor Ponta se retrage de la conducerea Partidului Social Democrat pe perioada anchetării sale penale, a anunţat acesta pe pagina sa de Facebook. El va rămâne însă în fruntea Guvernului. Motivul plecării sale este acela de a nu afecta imaginea PSD, a cărui conducere va fi preluată Rovana Plumb, preşedinta Consiliului Naţional şi secretarul de stat Andrei Dolineaschi. "Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu contează cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum!"