Preşedintele Institutului Naţional de Statistică ar putea fi demis după ce INS a făcut o greşeală de calcul a Produsului Intern Brut în perioada 2011 - 2012, acesta fiind calculat eronat, mai mare cu 20 miliarde de lei, a anunţat joi, premierul Victor Ponta, la România TV.
‘Voi cere până luni o analiză, iar preşedintele Institutului Naţional de Statistic ar putea fi schimbat. Am aflat, la sfârşitul anului trecut, aproape de Revelion, acum mi s-a confirmat, că o greşeală de calcul a INS privind PIB în 2011-2012, o greşeală care înseamnă 20 de miliarde de lei în plus la PIB, calculate iniţial şi reduse, acum înseamnă, implicit, la deficit, cheltuieli mai mici cu aproape un miliard de lei’, a spus premierul.
INS a publicat până în prezent datele de evoluţia a PIB doar pe primele trei trimestre din 2012.
Economia României a înregistrat o scădere de 0,5% în trimestrul al treilea din acest an, comparativ cu trimestrul anterior, în serie ajustată sezonier, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2011 diminuarea a fost de 0,6% pe serie brută, conform datelor provizorii anunţate pe 6 decembrie 2012 de INS.
‘Produsul Intern Brut (PIB) – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2012 a fost de 153,008 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 0,5% faţă de trimestrul II 2012. În serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2012 a fost de 168,540 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 0,6% faţă de trimestrul III 2011’, se arată în comunicatul INS.
Economia României va creşte anul acesta cu 0,7, Produsul Intern Brut urmând să ajungă la 608,5 miliarde lei, conform estimărilor din Prognoza de Toamnă 2012-2016 a Comisiei Naţionale de Prognoză.
Pentru 2013, CNP estimează o creştere a PIB de 2%, până la 648,7 miliarde lei, pentru 2014 de 2,5%, la 689,4 miliarde lei, pentru 2015 de 3,3%, la 730,1 miliarde lei şi pentru 2016 de 3,2%, la 771,5 miliarde lei.
În prognoza de primăvară, CNP estimase o creştere economică de 1,7% pentru 2012, 3,1% în 2013, 3,6% în 2014 şi 3,9% în 2015.
La ultima vizită în România, şeful de delegaţiei Fondului monetar Internaţional, Erik de Vrijer, a afirmat că perspectiva creşterii economice pentru România în 2013 este una ‘moderată’, fapt cauzat nu doar de situaţia din agricultură, ci şi de problema utilizării fondurilor europene şi de întârzierile în privinţa reformelor structurale. El a subliniat că investiţiile reprezintă ‘cheia’ creşterii economice şi că o creştere modestă pentru România în 2013 este cauzată şi de întârzierile în reformele structurale.
Compania de evaluare a riscului Coface estimează o creştere economică de 0,5% pentru România în 2012 şi o scădere economică de 2% în trimestrul trei al anului în curs, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011. Pentru 2013, Coface estimează o creştere economică moderată de 1 – 1,5%.
A doua rectificare bugetară pe anul 2012, efectuată de guvern la finele lunii octombrie, a fost fundamentată pe o creştere economică revizuită în scădere la 1%, faţă de nivelul de 1,2% luat în calcul la prima rectificare bugetară, în august 2012, în timp ce bugetul iniţial a fost construit pe o creştere de 1,8 – 2,3% pentru anul 2012.