Victor Ponta are soluția acoperirii găurii bugetare. Fostul premier al României propune ca marile firme să contribuie mai mult la bugetul statului, iar firmele românești să poată produce la prețuri competitive.
Victor Ponta propune să fie taxate firmele cu venituri mari
„Eu tot vorbesc de când nu mai sunt în Parlament, se vede mai obiectiv. Am tot spus că mergem într-o direcție periculoasă, s-a triplat datoria statului în ultimii opt ani. Producătorii români au fost distruși fie de perioada de pandemie, fie de războiul din Ucraina.
Acum a venit nota de plată la Ciolacu, dar datoriile nu le-a făcut el. Acum, dacă se taie de la cei mici cred că se va încasa mai puțin. PSD și PNL ar trebui să se ajute pentru că nu au pe cine să dea vina că au guvernat împreună. Pe Iohannis nu-l interesează, nu își reduce el cheltuielile, el merge tot cu avion privat scump, stă tot la Neptun în vila aia scumpă, dar nu mai e treaba lui.
Guvernul trebuie să găsească soluții, chiar dacă este premier PSD, ministrul Finanțelor este de la PNL. Dacă avem curajul Italiei spunem că băncile, firmele din retail trebuie să dea și ei niște bani. Firmele mari, 1% din cifra de afaceri, că nu se poate să vinzi de 2 miliarde de euro și să ai profit 10.000 de euro, ori ești prost, ori mă furi.
Întotdeauna băieții deștepți au făcut mereu profit în situații de criză, dar afaceriștii nu răspund decât în fața acționarilor, dar guvernanții trebuie să rezolve, ei dau socoteală populației”, a declarat, miercuri, Victor Ponta în cadrul unui interviu acordat pentru România TV.
Guvernul României vrea să reducă cheltuielile și să ajusteze veniturile
Din punctul de vedere al lui Lucian Bode (PNL), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să îşi facă treaba mai bine pentru a aduce bani în plus la bugetul de stat, fiind anormal ca Fiscul să oblige decidenţii politici să ia decizii care au impact asupra a milioane de oameni.
Lucian Bode a spus, totodată, că, în prezent, Guvernul României vrea să adopte cel puţin trei Ordonanţe de Urgenţă, prin care să vizeze reducă cheltuielile bugetare, să ajusteze veniturile și să se ocupe de rectificarea bugetară. În plus, membrii coaliției de guvernare își doresc să vină cu o proiecţie clară până la sfârşitul anului şi să fie pregătiți pentru anul următor.
„Când spun ajustarea veniturilor nu mă gândesc la impozite şi taxe noi, mă gândesc în primul rând la o mai bună colectare a veniturilor. veniturile la bugetul de stat pot creşte printr-o mai bună colectare.
Iar instituţiile statului cu atribuţii în domeniu, şi mă refer în special la ANAF şi la instituţiile aflate în coordonarea ANAF şi a ministerului de Finanţe, şi nu numai, trebuie să îşi facă treaba, pentru că este anormal să obligi decidenţii politici să găsească soluţii care aduc la buget câteva sute de milioane de euro având impact pe milioane de oameni, când tu, instituţie a statului cu rol de control, dacă îţi faci treaba mai bine poţi aduce la bugetul de stat miliarde de lei în plus.
La acest lucru ne gândim când spunem să creştem veniturile, să creştem colectarea, să avem venituri mai mari la bugetul de stat”, a explicat el, miercuri, după ce a efectuat o vizită pe Tronsonul Suplacu de Barcău- Nuşfalău din Autostrada Transilvania.