Într-un interviu acordat despre piesa „Regele moare” de Eugen Ionesco, unde interpretează rolul regelui Berenger, Victor Rebengiuc a făcut o serie de dezvăluiri fără precedent. El a precizat că odată cu acest rol a început să se gândească din ce în ce mai mult la vârsta sa, dar și la starea de sănătate.
Victor Rebengiuc susține că până la vârsta de 80 de ani nu s-a gândit niciodată atât de departe, pentru că nu considera important acest aspect. El declară că trăia, muncea și se bucura de tot ceea ce făcea în fiecare zi, însă după 80 de ani lucrurile s-au schimbat.
Maestrul a mai adăugat că se gândește deja la moarte, precizând că în final a realizat că nu se teme de acel moment care va veni la un momentdat.
„Regele Berenger, m-am întâlnit cu el într-un moment foarte interesant al vieţii mele. Am trecut un hop. Am împlinit 80 de ani şi acum sunt încă de mult intrat în acest hop, dar împlinind 80 de ani am început să mă gândesc la sfârşit.
”Mi-am dat seama că nu am de ce să mă tem”
Nu mă gândisem până atunci deloc. Mi s-a părut că nu aveam de ce să mă gândesc, mă simţeam bine, munceam, trăiam, mă bucuram, mă întristam, dar după 80 de ani am început să mă gândesc la sfârşit, la moarte, şi încetul cu încetul mi-am dat seama că n-am de ce să mă tem”, a declarat Victor Rebengiuc.
Totodată, el a mai precizat că viața trebuie să aibă un sfârșit, iar rolul pe care l-a primit a venit chiar în momentul în care a mai încetat să se teamă de viitor. Maestrul susține că este mulțumit de ceea ce a trăit până acum și de ce a putut lăsa în urmă.
„Moartea este sfârşitul vieţii şi viaţa trebuie să aibă un sfârşit. Rolul acesta a venit exact în momentul în care începusem să mă lămuresc că nu trebuie să ne fie frică, trebuie să ne gândim foarte bine la viaţa pe care o mai avem de trăit, să o trăim şi să plecăm dincolo cu fruntea sus, fericiţi că am avut ocazia să trăim şi să facem tot ce am putut face mai bun din noi”, a mai adăugat Victor Rebengiuc.