Victor Rebengiuc împlinește 91 de ani! Iată ce surpriză i-au făcut colegii și spectatorii, după încheierea spectacolului "Tatăl". Marele actor nu s-a așteptat la așa ceva.
Victor Rebengiuc împlinește 91 de ani
Victor Rebengiuc împlinește 91 de ani! Fiecare reprezentație a spectacolului „Tatăl” se încheie cu aplauze care durează minute și aduce adesea spectatorii la lacrimi. Însă de data aceasta, finalul a fost special.
Colegii și spectatorii i-au pregătit o surpriză pe scenă, sărbătorindu-i ziua de naștere cu tort și șampanie. Ziua de naștere a actorului este chiar astăzi, pe 10 februarie.
„Este ziua mea, din an în an am câte o zi, în fiecare an am o zi. Împlinesc câte un an. Nu ştiu cât o să mai ţină chestia asta, că e obositor, să ştiţi, e foarte obositor.
Dar mă străduiesc să fac faţă. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Doamne ajută!
Nu vreau nimic mai mult decât sănătate. Decât să trăieşti în dureri şi în chinuri…”, a declarat Victor Rebengiuc pentru observatornews.ro.
Teatrul Bulandra a distribuit pe rețelele sociale un videoclip care prezintă reacția celebrului actor atunci când 300 de persoane i-au cântat „La mulți ani”.
Întreaga comunitate a teatrului a fost invitată să se alăture pentru a sărbători cu un pahar de șampanie și o felie de tort, decorate cu imagini celebre din cariera celui omagiat.
„Când ești un om ca nimeni altul, ziua ta nu e o zi ca oricare alta. Ieri am trăit emoții cât pentru un an. Am asistat cu bucurie la petrecerea surpriză, pe scenă, pentru marele actor Victor Rebengiuc care peste două zile va împlini… 91 de ani!
Peste 300 de spectatori i-au cântat La mulţi ani şi l-au sărbătorit cu tort şi şampanie la Teatrul Bulandra. Sunt mândră și onorată și foarte bucuroasă că am fost acolo. La multi ani, Maestre!”, a transmis jurnalista Ana Maria Gheorghe.
Actorul a vorbit despre clipele trăite în timpul Revoluției din 1989
Amintim că recent, Victor Rebengiuc a împărtășit experiențele sale din timpul Revoluției din 1989. La vârsta de 90 de ani, distinsul actor a descris rolul său în cadrul acestui moment crucial din istoria țării noastre.
Marele actor a fost printre puținii care s-au adresat mulțimii adunate în fața Județenei de Partid, cunoscută acum ca Instituția Prefectului. Datorită prestigiului său în rândul românilor, obținut prin rolurile sale remarcabile în cinematografie și teatru, rolul său a avut o importanță deosebită.
Cu toate acestea, actorul a fost modest în privința contribuției sale. El a afirmat că a fost „doar un simplu martor” al evenimentelor.
În acele momente, relatează Victor Rebengiuc, oamenii plângeau de bucurie. La balconul de la Județeana de partid, el a mărturisit că a spus: „s-a dus Ceaușescu”. Oamenii nutreau atunci speranța că va urma „ceea ce așteptam și așteptăm și acum”.
Actorul a recunoscut că și el a fost cuprins de aceste emoții și nu s-a putut abține. Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.