Victor Socaciu a fost condus pe ultimul drum! Fiica sa: Voi vorbi cu el în fiecare seară, înainte să mă culc

Regretatul artist Victor Socaciu a fost condus pe ultimul drumul de către soția sa, Brânduşa Simion, și de către fiul și fiicele sale. De asemenea, chitara care l-a însoțit peste cinci decenii a fost acoperită cu trandafiri.

Victor Socaciu a fost condus pe ultimul drum! Fiica sa: Voi vorbi cu el în fiecare seară, înainte să mă culc

Fiica sa, Ana-Maria Socaciu, a spus că va vorbi cu tatăl său în fiecare zi înainte să se culce, subliniind că și-a luat rămas bun de la părintele ei.

„Ne alinăm cu gândul că viața asta pe pământ este scurtă, trecătoare, și în curând vom fi cu toții împreună, pentru veșnicie. Voi vorbi cu el în fiecare zi, în fiecare seară, înainte să mă culc. Mi-am luat rămas bun, așa, creștinește, dar voi vorbi cu el în fiecare zi”, a spus aceasta.

Sursă: captură video PRO TV
Sursă: captură video PRO TV

Prietenul său de o viață, Ducu Bertzi, a avut și el un mesaj despre regretatul artist, spunând că Victor Socaciu a fost un artist complet.

„Un artist complet, era foarte riguros cu prezenţa lui pe scenă, ținea ca și noi toți să fim, să avem o prezență foarte bună pe scenă, și asta ne dădea și o siguranță pe scenă, că știam că toți ne facem treaba foarte bine. Cred că cele mai frumoase cântece de dragoste din muzica folk le-a scris Victor. A lăsat o moștenire frumoasă!”, spune Ducu Bertzi.

Un participant la slujba de înmormântare a spus că Victor Socaciu a fost ”o valoare a muzicii folk. Îmi pare foarte rău și mie și celor de aici. Dumnezeu să îl ierte, să îl odihnească în pace!”.

De asemenea, vicepreşedintele Asociaţiei foștilor parlamentari, Adrian Mărăcineanu, a precizat că Victor Socaciu este regretat acum de toată lumea.

„Cu toții îl regretăm. Un om deschis, un om cald, un om calm, apropiat, prietenos, gata oricând să ofere o mână de ajutor. Un om care a depus suflet nu numai în cultura muzicală, dar și pentru cultura națională. Îl regretăm, vă spun cu inima frântă. Cu toții îl regretăm și va rămâne în sufletul nostru”, a spus Adrian Mărăcineanu.

Adevărata cauză a morții lui Victor Socaciu

Recent, Victor Socaciu s-a stins din viață, în spațiul public fiind făcute diverse afirmații de la persoanele publice care l-au cunoscut, precum fosta sa soție. Acum, însă, fiica sa și a doua soție rup tăcerea și spun de ce a murit cântărețul de muzică folk.

Marți, 27 decembrie, Brândușa și Ana Maria Socaciu, a doua soție și fiica lui Victor Socaciu, au venit cu informații neștiute despre motivul decesului regretatului cântăreț de folk. Acestea au spus că bărbatul ar fi suferit complicații medicale în urma unei infecții nosocomiale, după ce se internase pentru un drenaj la plâmâni, post-COVID-19.

„Pe scurt, avea ceva post-COVID, acumula lichid la plămâni, și am fost pentru trei zile să facă un drenaj. Aceasta a fost intervenția pentru care am fost la spital. Și de acolo au apărut complicațiile”, a mărturisit Brîndușa Socaciu.