Vizibil nemulţumit de mersul campaniei militare din Ucraina, Vladimir Putin pare să încerce să îndrepte lucrurile.
Vladimir Putin poate ieşi în continuare victorios din Ucraina!
Militarii ruși încearcă să avanseze pe mai puţine direcţii semn că și-au îmbunătățit comanda și controlul, transmite unul dintre corespondenţii BBC, citând oficiali occidentali.
Vladimir Putin se află încă în postura de a putea ieşi câştigător în Ucraina, însă indiferent care va fi rezultatul, acesta nu se va întâmpla prea repede, mai notează jurnalistul BBC.
Dacă noua ţintă a ruşilor, Donbasul, va cădea rapid, atunci militarii lui Putin s-ar putea întoarce pentru a cuceri unele obiective iniţiale, precum Odesa sau capitala Kiev.
Care sunt problemele pe care Armata rusă nu pare să le poată depăşi?
Pe de altă parte, Armata rusă are totuşi unele probleme în continuare, Spre exemplu, se deplasează şi acum în convoaie lungi pe drumuri cu o singură bandă pe sens, ceea ce o face vulnerabilă la atacuri.
Şi liniile de comunicaţie ale ruşilor sunt relativ lungi, mai ales în zona aflată la sud de Harkov, dar şi expuse atacurilor dinspre vest.
În tot acest timp, Occidentul continuă să sprijine Ucraina şi îi va acorda asistenţă militară pentru o perioadă prelungită, care s-ar putea întinde până spre finalul anului.
Trupele ce formează blocada de la Mariupol şi efectul asupra asaltului din Donbas
BBC mai notează că, potrivit oficialilor, ruşii au un avantaj de circa 3 la 1 în faţă militarilor ucraineni.
Între 5.000 și 10.000 de militari ruşi sunt păstraţi în zona din jurul Mariupol, oraş despre care tocmai s-a anunţat că ar fi fost „eliberat” de Rusia.
Însă acest lucru se traduce prin faptul că, pe partea de sud a operațiunii din Donbas, Rusia a deplasat puține trupe sau chiar deloc.
În plus, Rusia pare să fi scăzut intensitatea tirurilor cu rachete Iskander, ceea ce sugerează că Moscova este îngrijorată de ritmul de utilizare a acestor arme și de propria sa capacitate de a înlocui rachetele folosite.