Şeful Direcției Principale de Informații (GUR) din Ministerul ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, a declarat că ucrainenii vor vedea în curând primele victorii ale ţării lor în războiul împotriva agresorului rus. Potrivit lui Budanov, aceste prime victorii vor fi vizibile în luna august.

Totodată, oficialul a menționat că „trebuie să înțelegem corect semnificația unui punct de cotitură în război”. „Am spus că în august veți vedea, întreaga lume va vedea primele victorii ale Ucrainei.

Acesta este primul punct de cotitură”, a explicat Kirilo Budanov. Cu toate acestea, șeful serviciilor de informații militare ucrainene a refuzat să dea detalii, scrie RBC.

Occidentul împiedică negocierile dintre Rusia și Ucraina

De cealaltă parte însă, Rusia continuă să acuze Occidentul că ar împiedica intenționat negocierile de pace cu Ucraina.  Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat comunitatea occidentală că „mizează” pe prelungirea războiului din Ucraina și a avertizat că „mai devreme sau mai târziu” va veni momentul reluării negocierilor de pace în condițiile impuse de Rusia.

Într-un interviu acordat rețelei Rossia 1, Peskov i-a acuzat pe aliații occidentali ai Ucrainei, în frunte cu Statele Unite, că „mizează pe continuarea războiului”, scrie Cope. 

„Nu le permit ucrainenilor să vorbească despre pace, să o negocieze sau măcar să se gândească la ea”, a declarat Peskov, acuzându-i pe liderii europeni de „lipsă de forță” și că „se lasă duși de curent către propriul lor prejudiciu”.

În orice caz, „mai devreme sau mai târziu, bunul simț va sfârși prin a triumfa”, conchide Peskov referitor la discuțiile care în prezent sunt paralizate.

Ucraina, obligată să accepte condițiile Rusiei

„Va trebui să ne așezăm din nou să negociem, iar când va veni acel moment, ucrainenii vor trebui să asimileze toate condițiile /noastre/, să le accepte – pe deplin conștienți care sunt acestea – să se așeze la masă și să aprobe pur și simplu documentul care a fost deja în mare măsură agreat”, a spus purtătorul de cuvânt.

Ucraina nu împărtășește aceeași opinie cu privire la starea negocierilor, subliniind că unele cerinţe rusești sunt excesive, precum garanția că țara nu va adera niciodată la NATO și cererea de a renunța la teritoriul Crimeii, anexată anterior de Moscova, a cărei suveranitate a fost ulterior ratificată printr-un referendum nerecunoscut de Kiev