România poate nota în calendar ziua de 16 octombrie 2019! Laura Codruța Kovesi a reușit să îi facă mândri pe cei care o susțin. Totodată, fosta șefă DNA le-a dat peste bot celor care au avut doar critici la adresa ei sau care au încercat să îi îngreuneze drumul spre funcția de primul procuror-şef european.
Conferinţa Preşedinţilor a Parlamentului European a făcut miercuri ultimul pas pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi drept primul procuror-şef european, anunţă PE într-un comunicat oficial.
Decizia Conferinţei preşedinţilor urmează după un acord din septembrie dintre negociatorii PE şi ai Consiliului UE privind desemnarea noului şef al Parchetului European în persoana Laurei Codruţa Kovesi. Echipa de negociere a Parlamentului a susţinut-o pe Laura Codruţa Kovesi în timpul negocierilor, precizează instituţia.
„După validarea ei de astăzi, dna Kovesi poate începe mandatul său de 7 ani. Consiliul a validat acordul anterior în această săptămână”, se mai menţionează în comunicatul PE.
Consiliul Uniunii Europene a validat luni formal numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.
Biroul Procurorului Public European (EPPO), care se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020, va fi o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.