Victoria-Violeta Alexandru a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social

Victoria-Violeta Alexandru, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru Consultare Publică şi Dialog Social, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament.

"Nu sunt un birocrat, nu sunt un om care să-şi dorească… sunt în acest moment un om destul de echilibrat, şi în familie, şi mă simt în regulă cu faptul că sunt în linia a doua. Nu doresc imagine, nu am venit în faţa dumneavoastră cu o agendă făcută ca să am punctaj de imagine peste un an, ci îmi doresc să facem echipă şi îmi doresc să aveţi încredere că plec cu foarte bună credinţă să dăm un semnal de schimbare în zona publică, o schimbare de mecanisme de consultare. Toată viaţa am lucrat în zona de management, lucrez foarte mult în zona proiectelor cu finanţare nerambursabilă europeană şi din surse SUA şi sunt obişnuită să îmi planific şi în termeni de priorităţi ceea ce îmi propun", a spus Alexandru, în cadrul audierii. 

Aceasta a precizat că îşi doreşte să lanseze în dezbaterea publică 'un registru al transparenţei'. 

"Îmi doresc foarte mult să lansez în dezbaterea publică conceptul de registru al transparenţei, adică o platformă care să permită pe baze voluntare înregistrarea tuturor actorilor interesaţi să între în consultări publice pe diferite priorităţi pe care urmează să le identifice întregul Guvern", a explicat ministrul propus al Dialogului Social. 

Victoria-Violeta Alexandru, în vârstă de 40 de ani, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. În prezent, este director al ONG-ului Institutul pentru Politici Publice (IPP). 

AGERPRES