Un grup infracţional organizat, care opera în Statele Unite şi România, a fost anihilat în urma cooperării dintre oamenii legii din cele două ţări. DIICOT oferă toate informaţiile despre acest caz spectaculos.
Procurorii DIICOT au dispus, joi, reţinerea pentru 24 de ore a cinci persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat. Este vorba despre o grupare infracţională specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, care a operat în România şi Statele Unite ale Americii, în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019.
Cei 5 inculpați vor fi prezentați Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În urma colaborării între cele două state, pe teritoriul S.U.A. au fost reținute alte 8 persoane, membre ale grupului infracțional.
Ce precizează DIICOT în comunicatul oficial
„La data de 13.02.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore a inculpaților A.E., A.C., M.V., A.L.M. și C.A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare a banilor, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, complicitate la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
În fapt s-a reținut că, în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019, pe teritoriul României și a Statelor Unite ale Americii a acționat o grupare infracțională specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice şi utilizare de echipamente destinate falsificării instrumentelor de plată electronică, în vederea efectuării de operaţiuni frauduloase şi spălare de bani.
În urma investigațiilor efectuate și a schimbului de informații efectuat prin intermediul U.S. Secret Service s-a stabilit faptul că gruparea infracțională, formată din cetăţeni români, ar fi racolat persoane din România, pe care le-ar fi ajutat să ajungă în S.U.A., de multe ori prin trecerea ilegală a frontierei dintre S.U.A. şi Canada, prin intermediul cărora a fraudat mai multe ATM-uri de pe teritoriul statelor americane Virginia și Carolina de Nord prin instalarea unor dispozitive de citire a datelor de pe cardurile bancare, iar ulterior efectuarea de retrageri frauduloase din conturile victimelor.
Banii astfel obținuți erau trimiși în România de către membrii grupării, prin intermediul unor colete expediate pe nume false și folosiți de către aceștia pentru demararea unor investiții imobiliare.
La data de 13.02.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au efectuat 18 percheziţii domiciliare pe raza județelor Braşov, Vâlcea și Brăila în urma cărora au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale de copiere a datelor inscripţionate pe banda magnetică a cardurilor bancare, documente de identitate, telefoane mobile, laptopuri, diverse medii de stocare și sumele de 48.240 de USD, 63.700 de lei, 10.420 de euro. În urma colaborării între cele două state, pe teritoriul S.U.A. au fost reținute alte 8 persoane, membre ale grupului infracțional.
În cursul zilei de astăzi, cei 5 inculpați vor fi prezentați Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Brașov – Serviciul Criminalistic, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul DIICOT.