Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Guvernului asupra proiectului de modificare a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit unor surse din CCR, legea privind modificarea legii salarizării este neconstituţională, fiind admisă sesizarea depusă la Curtea Constituţională. Executivul preciza, în sesizare, că legea criticată încalcă prevederile articolului 61 alineatul 2 şi ale articolului 75 alineatul 1 din Constituţie.
„Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, se precizează în document.
„Formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului este una semnificativ diferită”
Guvernul menţionează că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, măsurile legislative vizau majorări salariale cu 20% pentru angajaţii Bibliotecii Naţionale a României şi pentru angajaţii Bibliotecii Academiei Române.
În sesizare se mai precizează că modificările aduse legii în Camera decizională sunt „majore”.
„Prin raportare la primul criteriu, voinţa iniţiatorului, observăm că forma transmisă la promulgare se îndepărtează de voinţa iniţiatorului, iar în acelaşi timp, prin raportare la cel de-al doilea criteriu, modificările aduse în Camera decizională sunt majore, substanţiale. Nu în ultimul rând, configuraţia între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului este una semnificativ diferită, forma iniţiatorului având un singur articol, în timp ce legea adoptată de Camera Deputaţilor are 4 articole, operând modificări atât în cuprinsul Legii 153/2017, cât şi în cuprinsul anexelor acestei legi şi introducând, totodată, derogări de la alte acte normative neavute în vedere de iniţiatori”, se notează în sesizare, potrivit Agerpres.
Salarii plătite din fondurile publice
Potrivit sesizării, legea încalcă prevederile articolului 138 alineatul 5 coroborate cu cele ale articolului 111 alineatul 1 din Constituţie.
„Legea supusă controlului de constituţionalitate modifică şi completează dispoziţii ale Legii 153/2017, majorând cuantumul brut al salariilor pentru Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române, muzee de importanţă naţională şi alte muzee, Institutul pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale şi, totodată, acordă sporuri personalului ANSVSA şi unităţilor din subordinea acestei. Prin aceste reglementări se generează cheltuieli de fonduri publice necesare salariilor majorate prin prevederile prezentei legi. Toate aceste prevederi dau naştere unor cheltuieli financiare care sunt de natură să majoreze cheltuielile bugetului de stat”, se mai precizează în documentul trimis CCR.