Victorie importantă în instanță pentru sectorul energetic al României
Sebastian Burduja a anunțat că Asociația Declic și Asociația Bankwatch au încercat să blocheze proiectul hidrocentralei de la Răstolița, din județul Mureș, solicitând suspendarea acordului de mediu. Acesta a menționat că acordul fusese obținut cu mari eforturi anul trecut, cu sprijinul Ministerului Mediului și al ministrului Mircea Fechet.
„O NOUĂ VICTORIE MARE ÎN INSTANȚĂ PENTRU ENERGIA ROMÂNIEI! HIDROCENTRALA DE LA RĂSTOLIȚA MERGE ÎNAINTE!
Astăzi, la Tribunalul Cluj, o nouă victorie mare pentru viitorul energetic al României! ASOCIAȚIA DECLIC și ASOCIAȚIA BANKWATCH au încercat să blocheze proiectul hidrocentralei de la Răstolița, din județul Mureș, cerând suspendarea acordului de mediu, pe care l-am obținut cu mari eforturi anul trecut, cu sprijinul ministerului mediului și al ministrului Mircea Fechet.
Realitatea și argumentele au fost de partea noastră, iar instanța ne-a dat dreptate, astfel că lucrările pot continua până la finalizarea investiției”, a transmis el pe Facebook.
Ministrul Energiei a mai afirmat că investiția a implicat deja cheltuieli de sute de milioane de euro și va adăuga 30 MW noi în sistemul energetic național. Acesta a subliniat că noul grup va fi unul flexibil, având un rol esențial în acoperirea consumului de energie în orele de vârf și în echilibrarea sistemului.
Peste 90% din lucrările la proiect au fost deja finalizate
Sebastian Burduja a menționat, totodată, că peste 90% din lucrările la proiect au fost deja finalizate, inclusiv stația, și că mai rămân doar câteva lucrări conexe și cuva lacului. El a subliniat că, dacă totul decurge conform planului, hidrocentrala de la Răstolița va fi pusă în funcțiune vara viitoare.
De asemenea, a reafirmat că Hidroelectrica respectă legea și contribuie la dezvoltarea României, în ciuda campaniilor de dezinformare.
Oficialul a adăugat că nu vor ceda presiunilor celor care încearcă să țină România în întuneric și vor apăra în instanță dreptul de a asigura independența energetică a țării, fără a face vreun compromis. El a subliniat că presiunile și amenințările celor care au blocat aceste investiții esențiale nu vor reuși să îi intimideze.
„Felicitări echipei juridice a Hidroelectrica pentru profesionalism! Mulțumiri speciale pentru Mircea Fechet și echipa de la ministerul mediului pentru toată munca de echipă.
NU NE LĂSĂM! Hidrocentrala de la Răstolița merge înainte, pentru o Românie puternică, independentă energetic!”, a conchis el.