Florin Cîțu, liderul Partidului Național Liberal, a anunțat public că la nivelul coaliției de guvernare s-a ajuns la un acord comun privind împărțirea funcțiilor de pefecți.

„Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect”

Conform declarației sale, funcția de prefect va fi ocupată de aceeași grupare politică care deține șefia Consiliului Județean. Cu toate acestea, Florin Cîțu a explicat că există posibilitatea ca în anumite județe să se facă excepție de la această regulă. Nu au fost, însă, precizate județele respective.

Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. (…) Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie – secretar de stat şi aşa mai departe.”, a declarat Florin Cîțu.

Clujul va avea un prefect liberal

Florin Cîțu a menționat că în Cluj se va respecta regula convenită, urmând să fie numit un prefect din rândul membrilor partidului liberal. Astfel că UDMR va pierde mandatul de prefect de Cluj, urmând, probabil, să accepte o nouă înțelegere cu partenerii din coaliția guvernamentală.

La Cluj va fi un prefect din partea Partidului Naţional Liberal”, a afirmat Florin Cîţu la Parlament, după încheierea ședinței de coaliţie.

PSD ia funcția de prefect în București

În ceea ce privește capitala țării, funcția de prefect va reveni Partidului Social Democrat, urmând ca liderii social-democrați să formuleze o propunere în acest sens.

Este nominalizarea pe care o face PSD”, a spus Florin Cîțu.

Conform împărțirii agreate în coaliție, PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR 4. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a informat că numirile noilor prefecți vor avea loc săptămâna viitoare.