Adrian Mititelu încearcă cu noua sa echipă să revină în Liga 1 și să își poată plăti astfel polițele strânse în urma eliminării sale din fotbal, însă cel puțin pentru moment își vede planul blocat, iar vinovatul este chiar Dragnea.
Dragnea junior, cel care se ocupă din umbră de echipa Turris Oltu Turnu Măgurele, pare să fi avut un pariu câștigător. Echipa lui s-a calificat matematic în Liga a II-a, cu patru etape înainte de finalul campionatului. Formația pregătită de Erik Lincar a trecut în goana spre promovare inclusiv de echipa lui Adrian Mititelu, U Craiova 1948 SA.
Calificarea matematică cu atât de multe etape înainte de final a fost posibilă și prin prisma surprizei înregistrată de Craiova lui Mititelu, care a pierdut surprinzător împotriva altei echipe craiovene. Astfel, FCU Craiova – CSU Craiova s-a terminat 0 la 3.
Turris Oltu Turnu Măgurele a câștigat lejer, cu 6-0, confruntarea cu Bascov, și s-a distanțat la 12 puncte față de ocupanta poziției a doua, echipa patronată de Adrian Mititelu.
Iată că după doar doi ani petrecuți în eșalonul al treilea, echipa finanțată de Valentin Dragnea, fiul șefului PSD, reușește să promoveze și se va lupta anul următor pentru accederea pe prima scenă a fotbalului românesc.