Victorie pentru Iohannis! Conform informațiilor transmise de către CCR, este vorba despre sesizarea preşedintelui privind modificarea actului normativ pentru completarea Legii 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.
„I. În ziua de 26 ianuarie 2021, Curtea Constituțională, a pronunţat următoarele decizii de admitere:
A) în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi:
– A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că este neconstituțională sintagma „preexistent calității de asigurat” cuprinsă în articolul unic al Legii pentru completarea Legii nr.72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților”, transmite CCR într-un comunicat.
Victorie pentru Iohannis
Trebuie menționat că deciziile luate de CCR sunt definitive şi obligatorii.
„Pentru pronunțarea acestei soluții, Curtea a constatat, în esență, că sintagma mai sus menționată încalcă principiul egalității, consacrat de art.16 din Constituție, în sensul instituirii unei discriminări între categorii de pensionari (avocați) care se află, în mod obiectiv, în aceeași situație.
B) în cadrul controlului posterior promulgării, cu majoritate de voturi:
A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.18 alin.(3) din Legea concurenței nr.21/1996.
Dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale au următoarea redactare: „(3) În situaţia în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, în condiţiile art. 15 alin. (9) lit. a), nu este numit un succesor, membrul Plenului al cărui mandat expiră îşi va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor.”
II. În ședința din aceeași dată, Curtea Constituțională a pronunțat, cu unanimitate de voturi, următoarele decizii de respingere:
A) în cadrul controlului legilor anterior promulgării:
– A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing;
B) în cadrul controlului constituționalității hotărârilor Parlamentului:
– A respins, ca inadmisibilă, sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr.31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului (după conexarea celor două sesizări cu același obiect formulate de Grupurile parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor din Camera Deputaților și, respectiv, din Senat)”, este scris în comunicatul respectiv.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea