Senatorul Titus Corlăţean a fost ales vicepreşedinte al Comisiei APCE pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, informează un comunicat al Senatului.
Potrivit art. 22 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) alege judecătorii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului dintr-o listă de trei candidaţi transmisă Adunării de către părţile contractante la Convenţie. Votul are loc în plen, după ce, în prealabil, Comisia pentru alegerea judecătorilor la CEDO a intervievat cei trei candidaţi, le-a examinat CV-ul şi a emis o recomandare de susţinere a unuia dintre candidaţi pentru votul în plen, arată sursa citată.
Această comisie este alcătuită din 20 de membri titulari şi 20 de membri supleanţi din partea celor cinci grupuri politice ale Adunării (Grupul Partidului Popularilor Europeni – Creştin-Democraţi; Grupul Socialiştilor, Democraţilor şi Verzilor; Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa; Grupul Conservatorilor Europeni şi Alianţa Democratică şi Grupul Stângii Unite Europene), scrie Agerpres.
Titus Corlăţean, ales în unanimitate şi pe alt post
De asemenea, conform comunicatului Senatului, Titus Corlăţean a fost ales în unanimitate reprezentant al Comisiei pentru Afaceri Politice şi Democraţie a APCE la Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI).
ECRI este un organism al Consiliului Europei, care monitorizează maniera în care fiecare stat membru respectă standardele relevante în acest domeniu şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei.