Armata lui Putin a dat lovitura! Ucraina nu mai are acces la Marea Azov
Ministerul ucrainean al Apărării informează că țara a pierdut, temporar, accesul la Marea Azov, asta după ce forțele ruse care au invadat țara și-au întărit ocupația în jurul orașului-port Mariupol, scrie Sky News, care adaugă că același minister nu a precizat dacă forțele ucrainene au reușit să recâștige accesul.
”Ocupanții au acces parțial în districtul operațional Donețk, lipsind temporar Ucraina de accesul la Marea Azov”, arată Ministerul ucrainean al Apărării.
În cursul zilei de vineri, Rusia a declarat că forțele sale ”se strâng lanț” în jurul Mariupolului.
90% din Mariupol este distrus
Autoritățile din Mariupol anunță că orașul a fost distrus în proporție de 90% de forțele rusești. De asemenea, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, Lesia Vasylenko, parlamentar ucrainean, a notat că orașul este ”distrus din cer”.
Mesajul acesteia vine în contextul în care mai multe echipe de salvare încearcă să scoată supraviețuitorii atacului asupra unui teatru, acolo unde se ascundea un grup de aproape 1.000 de persoane format, în principal, de femei și copii, notează Reuters.
Salvarea are loc pe fondul unor bombardamente intense din partea forțelor rusești la periferia orașului.
Refugiații au descris scenele de coșmar
Primii refugiați din orașul Mariupol, aflat sub asediul armatei ruse, au ajuns la Lviv, în vestul Ucrainei. Cei care au reușit să fie evacuați au descris scenele de teroare din oraș, transmite BBC.
Autoritățile din Ucraina nu au obținut informații actualizate despre cei care au supraviețuit după bombardarea teatrului din Mariupol.
„Orașul este șters de pe fața pământului”, spune Yulia Iashenko, un refugiat în vârstă de 28 de ani. Yulia și părinții ei fac parte dintr-un grup de câteva sute de persoane care au ajuns în Lviv vineri.
„Casa noastră a fost incendiată de artilerie. Trag în oraș, folosesc toate armele. Este fum negru peste tot. Sunt cadavre peste tot și nu este nimeni care să le strângă”, spune Yulia.
Yulia a povestit că, după ce casa lor a fost incendiată, ea și părinții ei s-au adăpostit în teatrul din oraș timp de 9 zile, plecând cu o zi înainte ca acesta să fie bombardat.
„Doar soarta a făcut ca noi să fim în viață. Am fi putut fi uciși oricând. Oamenii ne-au scos din oraș cu mașina lor pe coridorul umanitar. Nu ar trebui să fie așa. Spuneți lumii ce se întâmplă”, spune ea.