România și toate statele din Europa de est tocmai au avut parte de o victorie. Guvernele acestor state, împreună cu celelalte țări membre UE au încheiat săptămâna trecută în cadrul Consiliului Uniunii Europene un acord.
Acordul elimină dublul standard pentru alimente în Uniunea Europeană.
Autoritățile din Europa de est au descoperit că produsele vândute în țările lor au o compoziție diferită față de cele din Occident. Ca urmare, s-a cerut sancționarea acestei practici.
Toate companiile care produc alimente după standarde diferite de calitate, în funcție de piața în care vând, vor fi sancționate pentru această practică.
Ungaria, Cehia și România sunt țările fruntașe ale acestui demers împotriva companiilor care produc alimente după stadarde diferite. Țările au solicitat acum mai bine de doi ani sancționarea dublului standard care face ca în țările din est să ajungă prodesele de o mai proastă calitate comparativ cu cele din vest.
Companiile care practică dublul standard la alimente vor fi acuzate de înșelătoria consumatorului șo vor putea fi amendate cu echivalentul a până la 4% din cifra de afaceri. Companiile din industria alimentară au susținut că diferențele de compoziție sunt date de preferințele diferite ale consumatorilor, circumstanțele de fabricație sau legile naționale.
Germania și Austria, împreună cu alte state occidentale s-au opus unei asemenea măsuri, scrie politico.eu.
Scandalul alimentelor cu duble standarde de calitate a izbucnit în 2015 când s-a descoperit că batoanele de pește Iglo vândute în Cehia aveau cu 7% mai puțin pește decât același produs vândut în Germania. După descoperirea acestei prime abateri s-au descoperit mai multe astfel de alimente care erau produse în același fel.
Dublul standard la alimente nu va fi pedepsit dacă este justificat de ”factori obiectivi și legitimi”. Printre acestea se numără lipsa unor ingrediente de sezon sau legislația națională care limitează ponderea zahărului în alimente.
Vezi și Detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu
Companiile din industrie vor trebui să-și informeze consumatorii dacă un produs are o compoziție diferită față de varianta standard.
Vezi și Umilință pentru Viorica Dăncilă! Alegerea greșită a premierului la nunta Olguței Vasilescu
Vezi și S-a aflat! Ce salariu câștigă Mircea Badea la Antena 3. Suma este uriașă