Victorie pentru Simona Halep: 6-0, 7-5!
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în turul al doilea al Madrid Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-0, 7-5, pe spaniola Sara Sorribes Tormo, locul 46 WTA.
„A fost un meci bun, deşi în finalul setului secund probabil nu am fost concentrată suficient, dar şi ea a revenit foarte puternic. Sunt fericită să fiu din nou la Madrid, este foarte frumos să joc din nou pe arena centrală şi, cu spectatori, este uimitor. Mi-au lipsit foarte mult şi le mulţumesc că au venit. Iubesc Madridul şi simt în acelaşi timp iubirea Madridului. Nu mă concentrez pe obiective acum, mă concentrez doar pe modul în care joc, iau meci cu meci şi sper să câştig câteva”, a spus Simona Halep, într-un interviu acordat după meciul respectiv.
Cu cine va juca?
Totuși, Simona Halep a complicat finalul unei întâlniri care trebuia să se termine repede şi a trebuit să pună mai mult efort pentru a nu ajunge în decisiv. Românca a fost aproape imbatabilă până 6-0, 5-1, moment în care ceva s-a rupt în evoluţia ei şi Sorribes Tormo a egalat la 5. În cele din urmă, Halep a închis meciul cu 7-5, după o oră şi 23 de minute de joc.
De asemenea, cele două jucătoare s-au mai întâlnit anterior, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, ediţia 2020, când Halep s-a impus cu 6-4, 6-0.
În turul al doilea, Halep va evolua cu poloneza Magda Linette, locul 48 WTA, sau cu chinezoaica Saisai Zheng, locul 57 WTA. Amintim că Simona Halep, este singura româncă rămasă de pe tabloul principal de simplu. Aceasta a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017 şi a mai fost finalistă în 2014 şi 2019.
Sursă foto: Dreamstime