Comandantul șef al forțelor armate ale Kievului, generalul Valeri Zalujnîi, a transmis o informație de ultim moment! Potrivit acestuia, au recucerit mii de kilometri pătrați de teritoriu.
Vestea momentului în Ucraina! Armata țării a recucerit mii de kilometri pătrați de teritoriu
Forţele ucrainene au început să avanseze nu numai spre sud şi est în regiunea Harkov, ci şi spre nord, informează generalul Valeri Zalujnîi. Conform informațiilor oferite de acesta, „mai sunt 50 de kilometri până la graniţa statului”.
„De la începutul lunii septembrie, peste 3.000 de kilometri pătraţi au revenit sub controlul Ucrainei”, a declarat duminică comandantul şef al forţelor armate, generalul Valeri Zalujnîi.
Ramzan Kadîrov a criticat situația din zona Harkov
La rândul său, liderul cecen Ramzan Kadîrov, aliatul lui Vladimir Putin, s-a adresat rușilor și a criticat situația conflictului militar din zona Harkov, pe care Rusia îl consideră o „operațiune militare specială”.
„Eu, Ramzan Kadîrov, vă declar oficial că toate aceste orașe vor fi returnate. Oamenii noștri sunt deja acolo. Alți 10.000 de luptători sunt gata să plece. În viitorul apropiat vom ajunge la Odessa, veți vedea rezultate concrete.
Nu sunt un strateg, ca în Ministerul Apărării. Dar s-au făcut greșeli. Cred că se vor trage concluziile. Când spui adevărul în față, s-ar putea să nu-ți placă. Dar mie îmi place să spun adevărul. Am vorbit cu comandanții de pe fronturi;
E păcat că nu s-a spus nimic timp de câteva zile. Este clar că oamenii noștri nu au fost pregătiți pentru asta. Noi vorbim întotdeauna despre munca noastră. Dacă astăzi sau mâine nu se vor face schimbări în ceea ce privește desfășurarea operațiunii militare speciale, voi fi nevoit să iau legătura cu conducerea țării pentru a le explica situația din teren. Ea este foarte interesantă, „impresionantă” aș spune eu.
Faptul că cedat dat mai multe sate și orașe, reprezintă o strategie mai multe plusuri. Noi nu ne-am făcut reclamă, dar avem o sarcină specială. Băieții noștri sunt mobilizați și și-au început munca.
În viitorul apropiat ne vom întâlni cu comandanții militari, le vom explica ce este patriotismul. Patrioții nu trebuie să se simtă jigniți dacă cineva a făcut ceva greșit. Trebuie să unim oamenii în jurul nostru. Știu un lucru. Rusia va învinge. Armatele NATO vor fi înăbușite de spiritul luptătorilor noștri”, a spus Ramzan Kadîrov, aliat al lui Vladimir Putin.