De fapt, contraofensiva actuală a introdus o nouă etapă a războiului, care ar putea presupune recucerirea tuturor teritoriilor capturate de Rusia în prima săptămână a conflictului, arată 19fortyfive.
Ucraina vs. Rusia, care e mai tare în servicii de informații?
Contraofensiva de succes poate servi și ca o nouă demonstrație a problemelor semnificative pe care le au serviciile de informații ale Rusiei. Numeroși comentatori ruși ar fi tras un semnal de alarmă cu privire la acumularea Ucrainei și punctele slabe ale apărării Rusiei, dar aceste avertismente au rămas fără ecou în cercurile de conducere de la Kremlin. Atenția Moscovei pare să se fi concentrat asupra Hersonului, unde Ucraina mai duce o ofensivă, într-un ritm mult mai lent. În schimb, ucrainenii par să aibă servicii de informații bine închegate, dezvoltând o relație puternică de partajare a informațiilor cu SUA
Este și o victorie politică importantă pentru Ucraina, care s-a străduit să demonstreze că poate recuceri teritoriul stăpânit de Rusia. Succesul Kievului a venit exact în momentul în care la Berlin, Paris și Washington unii se întrebau dacă mai rămâne în picioare acordarea unor tranșe suplimentare de arme. Ucraina le poate răspunde acum scurt și precis: dați-ne echipamente și arme și îi vom alunga pe invadatorii ruși!
Îngrijorări privind escaladarea conflictului
Victoriile ucrainene au reaprins temerile cu privire la o escaladare a conflictului. Avansul Kievului poate să creeze o problemă politică și militară pentru Kremlin. Rusia suferă din pricina lipsei echipamentelor și a forței de muncă, având tot mai limitată capacitatea de a organiza o contraofensivă semnificativă în viitorul apropiat. Mai mult, recucerirea Harkovului va permite ucrainenilor să folosească mai eficient sistemul HIMARS, pentru a lovi rețeaua logistică a Rusiei.
Ținând cont de aceste evoluții, occidentalii se tem Moscova ar putea deveni mai agresivă, fie inițiind o mobilizare completă, fie lansând atacuri și mai devastatoare în Ucraina. Mai ales după ce loviturile rachetelor rusești au întrerupt energia și furnizarea de apă în Harkov. Unii au sugerat că există posibilitatea ca Rusia să recurgă la armele nucleare pentru a lichida rapid rezistența ucraineană.
O altă preocupare este legată de forțele ucrainene aflate la granița cu Rusia. Până acum, Rusia a rămas neatinsă de război, în afară de câteva lovituri aeriene și de câteva ”operațiuni speciale”.
Ucraina deține în acest moment poziția și echipamentul necesare pentru a lovi Rusia, cu riscul de a provoca daune grave atât infrastructurii civile, cât și militare.
Avansul ucrainean a lăsat loc unor întrebări cu privire la posibilitatea recuceririi peninsulei Crimeea, despre care mulți spun că va deveni o „linie roșie” pentru Rusia, dispusă, în consecință, să treacă la represalii masive.