Victorie pentru Ungaria! Viktor Orban a dat marea lovitură

ungaria

SURSA FOTO: Dreamstime

Ungaria are parte de vești bune din partea Uniunii Europene. Prim-ministrul de la Budapesta, Viktor Orban, a marcat o nouă victorie. Despre ce este vorba, de fapt?

Ungaria ar putea primi bani de la UE

Comisia Europeană are planuri de a debloca aproximativ 13 miliarde de euro din fondurile europene pentru Ungaria, în schimbul sprijinului Budapestei pentru majorarea bugetului Uniunii Europene și pentru asistența financiară acordată Ucrainei.

Această decizie ar reprezenta o victorie pentru premierul Viktor Orban, care a afirmat că nu va consimți la creșterea bugetului Uniunii Europene până când Ungaria nu își va recâștiga accesul la fondurile europene.

Ungaria a avut 22 de miliarde de euro blocate

În decembrie 2022,  22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei au fost blocate de Uniunea Europeană. Instituția invoca nerespectarea de către Budapesta a normelor privind statul de drept.

Aceste fonduri de coeziune sunt destinate sprijinirii țărilor membre mai puțin dezvoltate pentru a acoperi decalajele de investiții. De altfel, fondurile sunt și pentru îmbunătățirea infrastructurii.

Ungaria a adoptat în luna mai o serie de reforme juridice menite să permită Comisiei Europene deblocarea a 13 miliarde de euro. Suma reprezintă mai mult de jumătate din cea înghețată de UE.

Stefan de Keersmaecker, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a precizat că Bruxelles-ul a trimis o scrisoare Guvernului de la Budapesta pe data de 26 septembrie. În scrisoare se cereau anumite clarificări referitoare la unele reforme.

El a mai spus că evaluarea va continua, după ce Ungaria va răspunde la solicitare, scrie The Financial Times.

SURSA FOTO: Dreamstime

Ajutor financiar pentru Ucraina

Această decizie vine într-un moment crucial pentru Uniunea Europeană, care încearcă să obțină sprijinul unanim pentru majorarea bugetului său până la finalul anului.

Aceasta este o necesitate, mai ales pentru a asigura continuarea sprijinului financiar pentru Ucraina, în contextul anulării recente de către Congresul american a ajutoarelor în valoare de șase miliarde de dolari pentru această țară.

Comisia Europeană a propus o creștere a bugetului cu 66 de miliarde de euro. O parte din sumă se va duce către programul de sprijin financiar  acordat Ucrainei. Programul de sprijin este ed 50 de miliarde de euro.

Cu toate acestea, propunerea a întâmpinat opoziție în mai multe capitale europene, inclusiv Berlin, unde oficialii au ridicat obiecții serioase. Aprobarea acestei majorări presupune sprijinul tuturor celor 27 de state membre. Ele vor fi chemate să contribuie suplimentar din bugetele lor naționale.