Informația momentului despre Elena Udrea. Avocatul Poporului, Renate Weber, a vorbit despre schimbarea legii executării pedepselor, având în vedere discuțiile din spațiul public vizitele pe care Elena Udrea le solicită din partea copilului.
Renate Weber susține că nu este vorba despre Elena Udrea, ci despre orice altă persoană condamnată și care se află într-o astfel de situație. Totodată, aceasta a punctat faptul că încă din 2020 a fost făcută o sesizare în acest sens la Administrația Națională a Penitenciarelor.
„Aici nu este vorba despre Elena Udrea, ci despre orice persoană condamnată care se află într-un penitenciar. Noi avem o sesizare încă din 2020 pentru chestiunea aceasta și încă de la acea dată am făcut o recomandare Administrației Naționale a Penitenciarelor, explicând de ce este firesc să permită condamnatelor sau condamnaților să aibă contact fizic cu copiii lor, pentru că pe noi nu ne interesează doar condamnatul, ne interesează (n.r. și) copilul”, a declarat Avocatul Poporului.
Adevărul despre vizitele primite de Elena Udrea
În același timp, aceasta adaugă că fiecare copil are dreptul său, iar pentru un minor este destul de traumatizant să își vadă părintele condamnat.
Avocatul Poporului susține că acest caz al Elenei Udrea a ajuns în atenția publicului, în contextul în care fostul ministru al Turismului este destul de cunoscut, însă în realitate există mai multe astfel de cazuri.
„Copilul are dreptul lui și este traumatizat în momentul în care merge acolo și își vede părintele care e condamnat pentru fapte care nu îl privesc pe copil. Dacă faptele l-ar privi pe copil, nici nu aș fi de acord să se vadă.
Acum, când a fost situația cu Elena Udrea, n-a făcut decât să aducă (n.r. situația) în atenția publică și, fiind vorba de o persoană cu notorietate, evident că presa a preluat. Noi am revenit la Administrația Penitenciarelor întrebând unde anume au beneficiat de astfel de spații și ne-au spus că în 37 de penitenciare există posibilitatea unor întâlniri față în față”, a mai adăugat aceasta.
România are o legislație depășită
Avocatul Poporului susține că România are în momentul de față o legislație depășită care îi permite unui șef de penitenciar să decidă dacă un condamnat va avea sau nu un contact fizic cu copiii, lucru care în opinia sa nu este unul normal.
Totodată, Weber a mai subliniat și faptul că în astfel de situații, interesul celui mic este acela de a nu pierde legătura cu părinții săi, indiferent de faptele penale pe care aceștia le-au comis.
„Problema este că avem o legislație depășită, în opinia mea, care permite unui șef de penitenciar să decidă dacă în cazul unui condamnat sau a unei condamnate va exista sau nu acest contact fizic cu copiii. Mie nu mi se mare normal și acum îi scriem ministrului Justiției, rugându-l să modifice legea executării pedepselor. Repet, trebuie să avem în vedere, în permanență, interesul suprem al copilului. Interesul copilului este să nu piardă legătura cu părinții săi, chiar dacă aceștia au săvârșit niște fapte penale și sunt condamnați și indiferent cu îi cheamă pe părinții ăia.”, a precizat Renate Weber.