Detalii de ultimă oră privind posibila retragere a trupelor ruseşti din Ucraina!

Ruşii părăsesc zona centralei nucleare de la Cernobîl. Penganul insistă că este vorba despre repoziţionări, nu de retrageri

Potrivit unor informaţii sosite de la Pentagon, ruşii au început să plece din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, asupra căreia au preluat controlul încă din prima zi a invaziei din Ucraina, pe 24 februarie.

Armata rusă a început să se retragă de pe aeroportul Gostomel, la nord-vest de Kiev, iar „Cernobîl este o altă zonă în care încep să se repoziţioneze, părăsind Cernobîl şi mergând în Belarus”, a afirmat un înalt oficial din cadrul Pentagon, sub protecţia anonimatului, relatează agenţia AFP.

„Credem că sunt pe punctul de a pleca, nu vă pot spune dacă au plecat cu toţii”, a adăugat acesta.

În altă ordine de idei, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că „mai puţin de 20%” din forţele ruse a căror înaintare asupra Kievului a fost blocată de rezistenţa ucraineană „încep să se repoziţioneze” în direcţia Belarusului.

„Considerăm că se repoziţionează în Belarus. Nu avem un număr exact, dar aceasta este estimarea noastră preliminară. (…) Dacă ruşii ar fi serioşi în privinţa unei detensionări, pentru că asta afirmă, i-ar trimite acasă. Dar nu asta fac”, a mai precizat Kirby.

 

O nouă încercare de evacuare a civililor din Mariupol

Există în schimb veşti bune pentru Mariupol, oraşul cel mai lovit de bombardamentele ruşilor.

Miercuri seara, ministerul Apărării de la Moscova a anunţat un „regim al tăcerii”, adică o încetare locală a focului, cu începere de joi de la orele 10.00 (07.00 GMT), în vederea evacuării civililor din oraşul-port asediat.

Decizia ar permite deschiderea unui coridor umanitar spre oraşul ucrainean Zaporojie cu escală prin portul Berdiansk, sub control rus.

„Pentru ca această operaţiune umanitară să reuşească, ne propunem să o desfăşurăm cu participarea directă a reprezentanţilor Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) şi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR)”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

Primarul din Harkov: Orașul și țara trebuie să repornească economia

Alte veşti sosesc dinspre Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

Primarul Ihor Terekhov a făcut un apel la întreprinderile locale să reia treptat munca.

„Orașul și țara trebuie să repornească economia. În ultimele săptămâni, președintele și guvernul au simplificat semnificativ regulile de desfășurare a afacerilor și au redus semnificativ cotele de impozitare.

Îi rog pe antreprenorii din Harkov: Treptat să se întoarcă la muncă”, a transmis edilul.

Acesta a admis că va fi imposibilă revenirea imediată la capacitate maximă, însă totul „se poate face într-un mod redus”.

Victorie importantă pentru ucraineni în zona Cernigău

Iar în apropiere de Cernigău, oraş aflat în nordul Ucrainei, aproape de graniţa cu Belarus, trupele ucrainene par să câştige teren în faţa ruşilor, potrivit CNN.

Mai multe trupe ucrainene pot fi văzute în imagini filmate în satul Sloboda, la circa 19 kilometri de Cernigău.

Satul este vital în eforturile ucrainenilor de a rupe încercuirea de către ruşi a Cernigăului. Aceasta ar fi una dintre primele victorii majore în ruperea încercuirii.

Jurnaliştii CNN afirmă că au verificat autenticitatea respectivelor imagini.