În contul 20.37.01.02 Venituri ale bugetului de stat - "Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice", deschis la trezoreria statului, în cursul lunii octombrie au fost viraţi 736.037 RON, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.
Deși are o avere estimată în Top 300 Capital, la 70 de milioane de euro, Adriean Videanu, fostul ministru al Economiei, a donat în luna octombrie doar 214 lei, în timp ce președintele României a dat peste 5.000 de lei.
Cel mai mare contributor la acest fond a fost în una octombrie Secretarul general adjunct din ministerul mediului, Para Lorant, care a scos din buzunar nu mai puțin de 18.000 de lei.
Acesta este urmat de Bogdan Alexandru Drăgoi, secretar de stat la Finanțe, numit in functia de presedinte al Consiliului de Supraveghere si indrumare a activitatii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului in locul Gratielei Denisa Iordache, care a fost eliberata de curând din functie. Drăgoi a dat în luna octombire peste 12.000 de lei.
Actualul ministru al Economiei Ion Ariton a cotizat cu o sumă de peste 2.000 de lei, în timp ce Ion Ghizdeanu a dat doar 1.000 de lei.