Videanu: Am discutat cu reprezentanţii FMI problema liberalizării preţurilor gazelor

Liberalizarea preţului gazelor naturale a fost unul dintre subiectele abordate joi în cadrul discuţiilor ministrului Economiei, Adrian Videanu, cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. “Am discutat şi problema liberalizării preţului gazelor şi am prezentat disponibilitatea de a găsi momentul optim în calendar”, a precizat Videanu, subliniind că deschiderea conductei Szeged-Arad creează premisele pentru aceast

Liberalizarea preţului gazelor naturale a fost unul dintre subiectele abordate joi în cadrul discuţiilor ministrului Economiei, Adrian Videanu, cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

“Am discutat şi problema liberalizării preţului gazelor şi am prezentat disponibilitatea de a găsi momentul optim în calendar”, a precizat Videanu, subliniind că deschiderea conductei Szeged-Arad creează premisele pentru această liberalizare.

Ministrul Economiei a menţionat că, în prezent, la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, se fac evaluări asupra impactului şi, pe baza studiilor, vor fi făcute propunerile, ce vor fi agreate cu toţi actorii de pe piaţă.

De asemenea, Videanu a explicat că liberalizarea nu va trebui să ducă neapărat la majorarea preţurilor.