Ministerul Economiei se află în discuţii "foarte avansate" cu grupul italian Enel şi cu cel german E.ON pentru vânzarea acţiunilor deţinute de compania de stat Electrica la subsidiarele din România ale celor două grupuri de utilităţi, a declarat, marţi, ministrul de resort, Adriean Videanu. "Suntem în discuţii foarte avansate cu Enel şi E.ON. Probabil că în două-trei luni vom definitiva procesul de exercitare a dreptului de vînzare", a afirmat Videanu. Surse guvernamentale a
Ministerul Economiei se află în discuţii „foarte avansate” cu grupul italian Enel şi cu cel german E.ON pentru vânzarea acţiunilor deţinute de compania de stat Electrica la subsidiarele din România ale celor două grupuri de utilităţi, a declarat, marţi, ministrul de resort, Adriean Videanu.
„Suntem în discuţii foarte avansate cu Enel şi E.ON. Probabil că în două-trei luni vom definitiva procesul de exercitare a dreptului de vînzare”, a afirmat Videanu.
Surse guvernamentale au declarat în luna iunie pentru MEDIAFAX că Grupul german E.ON va cumpăra de la stat acţiuni la Electrica Moldova, cu condiţia plăţii de către Căile Ferate Române (CFR) a datoriilor la energie, care trec de 140 milioane lei.
În contractele de privatizare a fostelor societăţi Electrica Moldova şi Electrica Oltenia este prevăzută obligaţia de exercitare a dreptului de opţiune, de a cumpăra şi a vinde acţiuni (PUT/CALL), atât din partea vânzătorului Electrica, cât şi a cumpărătorului, respectiv E.ON Energie şi CEZ (Cehia).
În cazul fostei societăţi Electrica Muntenia Sud, Electrica ar urma să vândă pachetul minoritar de acţiuni către grupul italian Enel.
SURSA: Mediafax