Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că în România se mai pot face afaceri „doar cu o strângere de mână” şi că s-a simţit mai confortabil în zona de business decât în politică, unde este dezamăgit de „oamenii care nu au nimic de spus pentru societate şi fac doar atacuri politice”.
El a dat ca exemplu în acest sens un contract în Arabia Saudită obţinut de una dintre firmele pe care le deţine, respectiv Marmosim.
„Cel mai important contract extern al meu l-am făcut cu o strângere de mână şi încă se mai pot face afaceri aşa în România. Este un contract pe 12 ani şi niciodată nu a întârziat vreun container sau vreun euro”, a declarat marţi Videanu la videochatul Gândul.
Firma Titan Mar, controlată de Videanu, a câştigat în 1997 contractul de privatizare a producătorului de marmură Marmosim.
Videanu, prim-vicepreşedinte PDL, a mai spus că s-a simţit „mai confortabil în zona de business decât în politică”, fiind dezamăgit de „oamenii care nu au nimic de spus pentru societate şi fac doar atacuri politice”.
SURSA: Mediafax