Mai mulţi topografi chinezi au reuşit să ajungă miercuri în vârful muntelui Everest în cadrul unei expediţii care ar trebui să le permită să determine cu mare precizie înălţimea exactă a celui mai înalt pisc montan de pe Terra, informează AFP.
Sub un cer degajat, cei opt experţi şi-au instalat instrumentele de măsurare şi au deschis o sticlă de şampanie, potrivit unor înregistrări video difuzate de mass-media chineze. Înălţimea exactă a Everestului, al cărui pisc este situat la graniţa dintre Nepal şi China, face obiectul unor dezbateri, în pofida mai multor expediţii de măsurare ce au fost organizate în ultimele decenii.
Cea mai recentă dintre ele, organizată de China, datează din 2005, când piscul a fost măsurat şi s-a ajuns la valoarea de 8.844,43 de metri, o cifră care nu ţine însă cont de zăpada şi gheaţa de pe munte, a reamintit agenţia de presă China Nouă. Nepalul a ales să includă gheaţa de pe pisc şi consideră că Everestul măsoară cu patru metri mai mult.
A influenţat cutremurul din Nepal din 2015 înălţimea Everestului?
Oamenii de ştiinţă se întreabă dacă activitatea seismică din regiune, în special puternicul cutremur de pământ care s-a produs în 2015 în Nepal, ar fi putut avea o anumită influenţă asupra înălţimii muntelui Everest, supranumit „acoperişul lumii”.
Potrivit China Nouă, măsurătorile vor fi realizate cu ajutorul sistemului de navigaţie prin satelit BeiDou, echivalentul chinez al sistemului american GPS. Întregul echipament de cartografiere este tot de concepţie chineză, iar măsurătorile vor folosi şi tehnici 3D. Data publicării rezultatelor nu este cunoscută, însă China şi Nepal au convenit anul trecut să facă un anunţ comun în această privinţă, scrie Agerpres.
Expediţia a început pe 30 aprilie şi a fost întârziată în două rânduri de vremea nefavorabilă. Aceasta este prima ascensiune realizată în timpul pandemiei de COVID-19, după ce China şi Nepalul au suspendat expediţiile montane în martie, la începutul sezonului de primăvară, din cauza temerilor legate de noul coronavirus.